Ziua Unirii, marcată de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ

0

Ca în fiecare an, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ sărbătoreşte, împreună cu publicul din Piatra-Neamţ, Ziua Unirii.

foto arhivă


În 2020, omagierea acestei importante date din calendarul istoric al românilor va cuprinde două zile. Astfel, joi, 23 ianuarie, începând cu ora 10:45, Centrul, în parteneriat cu Catedra de Istorie a Colegiului Naţional „Petru Rareş” şi Consiliul Şcolar al Elevilor din aceeaşi instituţie de învăţământ din Piatra-Neamţ, îşi vor da mâna în realizarea activităţii cultural artistice intitulate HORA UNIRII. Cei 161 de ani de la Unirea Moldovei cu Muntenia vor fi sărbătoriţi, cu participarea Ansamblului folcloric „Floricică de la munte”, în holul principal al Colegiului Naţional „Petru Rareş”.
A doua zi, vineri, 24 Ianuarie, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” participă, în calitate de partener al Primăriei municipiului Piatra-Neamț, la evenimentul dedicat Sărbătorii Unirii. Începând cu ora 11:00, pe platoul Curţii Domneşti, în faţa Primăriei, va avea loc tradiționala Horă a Unirii.
Programul evenimentului este următorul: deschiderea evenimentului (ora 11:00), intonarea Imnului Naţional (ora 11:05), cuvântul oficialităţilor (11:10), Hora Unirii, în care este invitat a se prinde publicul prezent (ora 11:25), spectacol folcloric realizat de Ansamblul „Floricică de la Munte ” al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” (ora 11:40).

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate