Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului, la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț

0

Comunicat

Redescoperirea trecutului pentru viitor este o condiție sine qua non a educației contemporane. Holocaustul poate fi privit din perspectivă istorică, însă e de preferat să fie abordat din perspectivă umanistă. În studiul Holocaustului, ar trebui să ne focalizăm atenţia asupra câtorva întrebări fundamentale: 1. De ce a fost posibil? 2. Cum s-a întâmplat? 3. Ce poate fi făcut pentru a evita să se mai întâmple? 4. Cum să predai absenţa prezenţei şi prezenţa absenţei?

Îndeplinirea acestor deziderate devine posibilă și prin marcarea Zilei Naționale de Comemorare a Holocaustului, un eveniment național ținut pe 9 octombrie în România, dedicat comemorării victimelor Holocaustului și, în special, rolului României în acest episod al istoriei. În această zi, diverse ceremonii au loc în toată țara, pentru a comemora evreii și romii care au murit în Holocaust. Data de 9 octombrie a fost aleasă, deoarece în această zi, în 1941, a început deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria. Bucovina revenise sub administrația României conduse de Ion Antonescu în luna iunie a aceluiași an.

Cum acest eveniment se organizează în România din 2004, Colegiul Național „Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț, la fel ca toate școlile din țara noastră, a pregătit din timp mai multe activități. Însă ceea ce se întâmplă acum în Israel ne întristează la fel de mult și deplângem viețile celor uciși într-o nouă tragedie.

Am organizat un muzeu altfel, în aer liber, în curtea C.N.C.H. cu tema „Absența prezenței. Prezența absenței”. Expoziția cuprindeimagini din lagărele naziste cu victime, printre care copii, ghiduri de la Muzeul din Auschwitz, Jurnalul Annei Frank (în limba engleză), imagini cu personalități ale culturii evreiești din lume și de la noi, imagini cu salvatori ai evreilor persecutați (de exemplu, Viorica Agarici, președinta Crucii Roșii din Roman care a oprit unul dintre trenurile morții în gara orașului și care a primit după război titlul de Drepți între popoaredin partea statului Israel).

Activitățile vizează promovarea valorilor europene precum: anti-discriminare; drepturile omului; abordarea flexibilă, tolerantă a opiniilor şi a argumentelor celorlalţi; cultivarea unei atitudini pozitive faţă de limba maternă şi recunoaşterea rolului acesteia pentru dezvoltarea personală, pentru îmbogăţirea orizontului cultural; dezvoltarea interesului faţă de comunicarea interculturală; oportunități egale; prevenirea şi combaterea violenţei în mediul educaţional.

Astăzi, dar și în următoarele zile, CNCH organizează și alte activități dedicate comemorării Holocaustului, cum ar fi:

  • Și noi suntem ambasadori Crocus: 100 de elevi de gimnaziu și de liceu au plantat 100 de bulbi de brândușe galbene, în curtea colegiului, în memoria celor 1,5 milioane de copii evrei uciși în timpul Holocaustului;
  • Ex libris – expoziție de carte din Biblioteca CNCH (literatura universală și română dedicată autorilor evrei);
  • Să nu uităm! Citirea unor texte literare despre Holocaust, în această săptămână la orele de dirigenție de către elevii de gimnaziu;
  • Tragedia evreilor prezentată în cinematografie, la orele de dirigenție pentru elevii de liceu (toată săptămâna);
  • Inițierea și derularea unui proiect cu dna profesoară Meile Platukiene, Lithuania, în cadrul TOLI International collaborative projects (https://www.toli.us/);
  • Lansarea Concursului Transdisciplinar Dedicat Comemorării Holocaustului „Absența prezenței. Prezența absenței”, ediția a V-a (în această săptămână).

Elevii de gimnaziu și de liceu vor avea oportunitatea, timp de o săptămână, de a afla, de a înţelege evenimentele care au întunecat istoria lumii, a Europei şi de a conştientiza unicitatea Holocaustului – prima încercare deliberată în scopul exterminării oamenilor pe scară globală. Este foarte important să creştem gradul de conştientizare în ceea ce priveşte genocidurile şi crimele împotriva umanităţii care au marcat secolul al XX-lea şi să educăm elevii cum să prevină crimele împotriva umanităţii.

Activitățile propuse ar trebui să trezească întrebări (de exemplu, ce poate fi făcut pentru prevenirea crimelor împotriva comunității pentru a nu se mai întâmpla niciodată?) și să fie prilej pentru reflecție.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate