(VIDEO/FOTO) Sărbătoarea Războienilor – un eveniment deosebit cu resfințirea Monumentului Eroilor căzuți în lupta de la Valea Albă
Sărbătoarea Războienilor a avut loc ieri, 31 iulie pe platoul recent reconfigurat al Monumentului Eroilor căzuți în lupta de la Valea Albă.
Evenimentul a debutat cu o ceremonie militară cu depunere de coroane, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la ridicarea de către ofiţerii Regimentului 15 Dorobanţi din Piatra-Neamţ a monumentului dedicat eroilor de la Valea Albă – în urma luptelor din 26 iulie 1476, unde, marele Ştefan Voievod a susţinut una din cele mai mari bătălii ale sale împotriva armatei otomane, condusă de Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. Atribuirea denumirii de ,,Războieni” Regimentului 15 Dorobanţi, prin Înaltul Decret nr. 2329 din 11 iulie 1891, a determinat preocupări pentru adâncirea cunoaşterii acestui moment important al trecutului militar naţional.
A urmat un spectacol medieval în premieră – o scurtă reconstituire a unei înfruntări între moldovenii lui Ștefan cel Mare și turcii lui Mahomed al II-lea, urmată ulterior de o prezentare de echipament și armament specifice perioadei.
În a doua parte a zilei manifestările s-au mutat pe scena amenajată în primul platou al parcului, unde au urcat copiii care au interpretat muzică precum și cântăreți de muzică populară si ușoară, ansambluri folclorice, cum ar fi: ansamblul folcloric „Floricică de la munte”, Nemuritorii, Viorica Macovei, Mihaela Gurău, Vasilica Tătaru, Grigore Gherman și ADDA – un spectacol prezentat de Sabina Blanariu.
Seara s-a încheiat cu un minunat foc de artificii.
Imagini și video, mai jos:
![](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/08/razboieni-1-1024x576.jpg)
![](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/08/razboieni-2-1024x576.jpg)
![](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/08/razboieni-3-1024x576.jpg)
![](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/08/razboieni-4-1024x576.jpg)
![](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/08/razboieni-5-1024x576.jpg)
![](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/08/razboieni-6-1024x576.jpg)
![whatsapp](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/12/whatsapp.png)
![aplicatie android ziar neamt](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/10/Descarca-acum-940-×-940-px-800-×-100-px.png)
![disclaimer ziarpiatraneamt.ro](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/06/disclaimer-1.png)