VIDEO : Dacă s-ar opri șmecheriile din transportul de persoane, Troleibuzul nu ar mai avea nevoie de subvenție

15

Transportul în comun din Piatra-Neamț și împrejurimi este bazat pe o șmecherie generalizată iar cei care scot bani frumoși din transportul în comun din Piatra-Neamț au interese majore ca societatea Troleibuzul să meargă în pierdere și eventual să fie falimentată.

Din capul locului nu ne putem face că nu vedem cum Consiliul județean plătește o subvenție cam nejustificată deoarece așa s-a stabilit politic acum mulți ani să plătească județul nu municipiul. Dar de acum e mult prea târziu să se mai facă ceva, deci luăm situația ca atare și mergem mai departe în a vedea de ce se plătesc acești bani aproape inutil.

În mod absolut ciudat, ca să nu spunem profund golănesc, pe traseele pe care merge compania Troleibuzul merg și multe microbuze private care, printr-o minune sau cu ajutorul corupției, au reușit să se suprapună în mare parte pe traseele mașinilor de la Troleibuzul. Mai mult de atât, privații au reușit, tot printr-o minune sau prin corupție, să își aranjeze orarul în așa fel încât să treacă prin stațiile de autobuz exact înaintea microbuzelor sau autobuzelor de la Troleibuzul și să ia majoritatea călătorilor.

Lista de șmecherii care parazitează traseele Troleibuzului este mult mai mare. În timp ce societatea Troleibuzul este obligată să aibă 30% mașini cu rampă pentru persoane cu handicap, anumite condiții de confort, aer condiționat și nu are voie să folosească microbuze de marfă modificate pentru transport persoane, pe partea cealaltă privații au voie să facă ce vor ei, ridicând astfel costurile de dotare la Troleibuzul cu peste 500% față de firmele private care fac aceleași trasee.

Analizând neoficial încasările de pe același traseu pe care un privat se suprapune aproape 80% peste Troleibuzul și merge înaintea lui, am observat că privatul are încasări cu 1500% mai mari, adică încasează de 15 ori mai  decât Troleibuzul și sunt suspiciuni bine întemeiate că multe dintre aceste încasări nici nu sunt fiscalizate.

Analizând tot neoficial interesele ce sunt în spatele acestor șmecherii ce se petrec la lumina zilei, am ajuns la concluzia că ele nu sunt aprobate și nici măcar cunoscute de către cei care conduc județul sau municipiul. Toate aranjamentele se fac în spatele lor de către funcționari, politicieni mai mici dar cu interese mai mari, transportatori care știu bine tabla împărțirii și autorități ”convinse” să închidă ochii. Vorbim de afaceri de sute de miliarde lei vechi anual, afaceri susținute în special de corupție, nu de performanță.

După ce am văzut cifrele și cum un privat poate câștiga de 15 ori mai mult decât firma Consiliului județean pe același traseu, putem concluziona că dacă s-ar opri șmecheriile și Troleibuzul ar fi lăsat singur pe traseele lui, Consiliul județean nu ar mai fi nevoit să acorde subvenții și firma ar deveni profitabilă.

Desigur că după acest articol, cei care scot bani serioși din transportul privat de persoane, adică sute de mii de euro, vor pune la treabă funcționarii care fac posibile șmecheriile ca să se acopere cu hârtii și să demonstreze că totul este legal și că noi exagerăm, așa că haideți să dăm și câteva exemple de cum privații mătură stațiile de autobuz și când vin cei de la Troleibuzul găsesc curat sau eventual vreun bătrân care are legitimație pentru gratuitate cu care nu prea este luat de privați.

Ca să nu rămână ceva neclar, traseele pe care se suprapun privații sunt aprobate de Primăria Piatra-Neamț iar ca șmecheria să fie totală Consiliul Județean a aprobat la fel ca și Primăria, prin hotărâri votate de aleșii noștri, ca stațiile de troleibuz să fie folosite și de privații care trec cu un minut mai înainte și culeg toți călătorii.
Așadar, parazitarea traseelor Troleibuzului și implicit păgubirea acestei societăți se face cu acordul și votul aleșilor noștri pe care i-am votat să ne reprezinte interesele noastre, nu ale privaților.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
15 Comentarii
  1. Stefania spune

    Privatii macar respectă un program, nu sunt 3 de la o firmă in acelasi timp si pentru o oră nu mai este nimic ca la Troleibuzul SA.
    Am mers 9 ani cu această societate, ce am suportat?Va spune eu: ingramadeala, înjurături de la șoferi, nerespectarea programului, stat in statie cu orele, frig(iarna), prea cald(vara), mirosuri urâte, murdărie și lista continuă.
    De ceva timp am schimbat societatea cu una privată și acolo chiar se vede diferența asa ca ar trebui sa va reganditi argumentele

  2. Alina Darie spune

    In afara ca microbuzele sunt praf , iti este frica sa mergi icu ele conduc cu o viteza mult mare decat cea legala.De la Savinesti la Piatra faci cel mult 15 min in schimb cu microbuzul faci 30 min , nu iti este frica sa mergi usile se inchid, viteza este cea normala ,si multe alte avantaje

  3. Rusu Costel spune

    Aici toți sunt cocoși si pentru asta propun o provocare:

    Toți cei nemulțumiți să protesteze mergând doar cu Troleul, așa ne mai având călători, privații vor dispărea. Hai noroc si sănătoși să fim, ca problemele oricum vin.

  4. Rusu Costel spune

    Cu scuzele de rigoare și eventualele injurii pe care sigur le voi primi am câteva obiecții:
    1. Bilete se dau, dar majoritatea le refuză, ” lăsați-l ca nu am ce face cu el””
    2. Nici cei de la Troleul nu dau bilete, în special dimineața și seara, pe anumite curse.
    3. Pe vremea când Troleul avea monopol, cine ia împiedicat să dezvolte transportul (mașini noi si trasee noi)în așa fel încât să nu se ajungă la așa ceva?
    4. De ce nu au făcut trasee noi în așa fel încât amărâții aia care mergeau câte 10-20 Min să ajungă la strada principala să beneficieze si ei de stații mai apropiate?
    5. Legat de furat clienți, Troleul nu avea decât trasee principale, brusc din toamnă- iarnă au apărut pe trasee care nu au visat ei niciodată, deci ce caută acolo dacă deja sunt o grămadă de mașini???

    Nici eu nu sunt mulțumit tot timpul, dar măcar nu mai pierd timpul mergând mult pe jos. Singuri și-au săpat groapa. Tortul a fost la ei, si tot ei l-au împărțit. Va scrie un călător care face zilnic cel puțin 3-4 drumuri pe zi.

    1. Sebi spune

      Te-ai gândit că poate au fost licitații înainte ca cei de la Troleibuzul să ocupe și alte trasee „la care ei nu au visat niciodată?”, Pai daca nu, e prea târziu să te gândești. Asta au vrut, extindere. Troleibuzul e de când cu Adam și Eva la noi, deci își permit să se extindă. Într-un oraș bine dezvoltat, d-aia nici n-am pretenții, există doar O firma de transport public, nu 7. Dar uite c-o venit și ăștia cum au venit Uber-ul la Americani, trist ce-i drept. Pe când cu săpatul gropii, să te gândești din nou la ce am spus mai sus. Nu neg că nu-s cumva mana in mana unul cu altul, știu doar că orice altă firmă de transport care are traseu sub, sau cum e, licenta celor de la Troleibuzul, plătesc o anumită taxa, poate știu prost, poate nu, dar le convine dacă nu. A fost un tort bun dacă e așa mare bataie

  5. Aslpls spune

    Vin d 2 ori p an in oras…stau cate 2 saptamani…in fiecare zi din aceste 2 sapt.merg p ruta PNT-SAVINESTI.cobor la 4 benzi…microbuzele sunt vai d ele…sistem d inchidere portiera cu sfoara d canepa,a.c nu este, aglomeratie ,mizerie etc.dar cel mai important NU AM PRIMIT BILET NEVER EVER .faceti un calcul cati bani neimpozitati au facut astia numai d la mine in 14 zile…

  6. Varga Szandor Andras spune

    Microbuzele trebuie scoase de tot din Romania si introduse autobuze electrice .

  7. Elena spune

    Microbuzele nici nu opresc în stații se fugaresc după călătorii. .În apropierea alegerilor a venit un ala de la primărie și a promis ca se va ocupa de reorganizarea transportului. Unde este ăla.

  8. Klaus spune

    Pot sa comentez doar ceva anume din acest articol.Aer conditionat?Prima troleele nu au avut niciodata!Iar microbuzele daca au A.C. nu va fi folosit …pentru a economisi combustibil.

    1. Sebi spune

      De fapt, ar folosi. Din surse sigure, șoferii ar folosi. Nu le convine și lor să stea la fiert sarmale cu dumneavoastră. Nu tine A/C, nu face față, unele piese de pe ele sunt scoase, cum ar fi A/C-ul, și merg doar pe aerul de afara, de ce? Consum, va dau dreptate. Vă plângeți și este normal, dar v-ați gândit cum un șofer poate sta 9 ore în șir cu aerul asta? Mna, nu înțeleg de ce nu trec cu un pas înaintea tuturor, și nici de ce șoferii nu fac protest. A, da, le este frică de un papagal de pe acolo care-i amenință, chiar dacă el n-are putere asupra lor dacă s-ar uni, dar manipulare, îi, frică, îi, intimidare, îi, și majoritatea, proști de bubuie. Nu înțeleg de ce se mai cred bărbați.

  9. Andrei spune

    Astia discuta intre ei la telefoane. `Da-i, ua, ca vine ala din urma, vine troleul. Da-i tare, ia-o inainte ca sunt 6 oameni in statie!!!`

  10. Stefan spune

    Perfect adevarat!In completare trebuie spus ca privatii nu elibereaza decat cu mare greutate bilete !Deci, este si o imensa evaziune fiscala!

  11. Mihai spune

    Foarte corect articolul si foarte grava situatia. Dar acesta situatie se stie si a fost semnalata demult. Dar nu-i pasa nimanui (ma refer la politrucii care conduc orasul). Totul este pentru binele lor personal, nimic pentru oras. Daca acum cativa ani eram printre cele mai dinamice orase din tara, acum suntem printre ultimile. Niciun proiect major, nicio actiune de dezvoltare, nicio actiune de intretinere macar. xxxxxxxxxxxxxxxxxxx Nici macar iarba prin oras nu se mai coseste (la timp sau atunci cand trebuie). Revenind la transportul public, aceste microbuze ar trebui desfiintate, iar acei privati care doresc sa activeze in acest domeniu, ar trebui sa asigure autobuze si mini-autobuze la un standard de dotari si curatenie decent pentru un oras european. Nu microbuze de marfa modificate pentru persoane. Regulile, conditiile si standardele pentru transport persoane ar trebui aplicate tuturor, nu doar Trolebuzul SA. Primaria si CJ nu vor sa faca nimic pentru oras sau pentru locuitori, pentru ca „mirosul” spagilor este prea imbietor. Asa este in Cluj? Asa este in Oradea? Sau in alte orase care ar putea fi luate de exemplu? Domnule Chitic, Primarul Boc de la Cluj v-ar invata cu placere cum se poate dezvolta si administra un oras european, mai ales ca e tot de la PNL. Cereti ajutorul! Dar dvs nu ati invatat nimic nici de la Pinalti. care chiar daca a furat si a facut tot felul de manareli, a ridicat si dezvoltat frumos acest oras? xxxxxx

    1. Stefan spune

      Perfect de acord, d-le Mihai!

  12. Viorica spune

    Da spuneti-ne domnule Iosub si cine sunt cei de la Primarie si de la Consiliul Judetean care iau mita ca sa se intample cele spuse de dumneavoastra. Sa-i stie lumea, domnule!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate