VIDEO: Acțiune a polițiștilor nemțeni împreună cu luptătorii SAS – Au fost vizate barurile și discotecile

0

Polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Roman au desfăşurat o acţiune cu efective mărite, în localitatea Valea Ursului, în incinta şi zona adiacentă a discotecilor şi barurilor.

La data de 11 iulie a.c., în intervalul orar 00.00 – 03.00, polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Roman în colaborare cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au acţionat în localitatea Valea Ursului, pentru prevenirea și combaterea infracționalității stradale şi a faptelor comise cu violență.

Totodată, polițiștii rutieri au organizat filtre pe căile de acces către zona barurilor și discotecilor pentru identificarea celor care consumă alcool și se urcă la volan punând în pericol siguranța traficului rutier.

Un capitol distinct al acţiunii l-a constituit identificarea minorilor care frecventează barurile şi discotecile şi consumă băuturi alcoolice.

În cadrul acţiunii au fost angrenaţi peste 20 de poliţişti, în cadrul acţiunii fiind legitimate peste 50 de persoane.

Pentru neregulile constatate pe parcursul acțiunii, au fost aplicate 2 sancţiuni conform prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, una conform OUG 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi o sancţiune privind abateri la regimul rutier.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 3.800 de lei.

În activități au fost angrenați luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

                                                               *

Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că, un climat de normalitate socială trebuie gestionat în primul rând de cei care participă la discotecile organizate, un comportament responsabil şi civilizat putând duce la prevenirea unor situaţii conflictuale care să degenereze în acte de violenţă.

Totodată, este necesară o implicare activă şi permanentă a personalului specializat în pază şi protecţie, angajat la nivelul cluburilor şi discotecilor, pentru a putea detensiona şi preveni orice situaţie de risc.

Astfel de acţiuni vor continua, poliţiştii atrăgând atenţia asupra faptului că manifestă toleranţă zero faţă de orice comportament antisocial de tip violent.

Sursa/Video: IPJ Neamț

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate