Vacanțe Muzicale, 11 iulie: Recital cameral cu Duo Suspiratio – Concert extraordinar The Motans

0

Joi, 11 iulie 2024, Consiliul Județean Neamț, sala „Calistrat Hogaș”, ora 19:00

RECITAL CAMERAL

„DIN ITALIA ÎN FRANŢAO CĂLĂTORIE MUZICALĂ BAROCĂ”

Cu DUO SUSPIRATIO

Soliști: MAGDA-ELIZA MAFTEI (mezzosoprană)

CARLES DORADOR I JOVÉ (lăuta)

Program:

Claudio Monteverdi (1567-1643) – Quel sguardo sdegnosetto,

Giovanni Felice Sances (1600-1679) – Usurpator tiranno,

Giovanni Girolamo Kapsberger (1580-1651) – Bergamasca,

Barbara Strozzi (1619-1677) – Lagrime mie (Lamento),

Barbara Strozzi – L’amante consolato,

Giovanni Girolamo Kapsberger –Toccata prima, Libro IV,

Luigi Rossi (1597-1653) – Dopo lungo penare,

Robert de Visée (1650-1725) – Prélude et Allemande,

Michel Lambert (1610-1696) – Ma bergère est tendre et fidèle,

Michel Lambert – Ombre de mon amant,

Robert de Visée – Chaconne en Sol majeur,

Marc-Antoine Charpentier (1643-1704) – Sans frayeur dans ce bois,

Marc-Antoine Charpentier – Celle qui fait tout mon tourment,

Gabriel Bataille (1574-1630) – Qui veut chasser une migraine.

MAGDA-ELIZA MAFTEI este cântăreață, profesor de canto și cercetătoare, specializată în muzica barocă. A absolvit studiile de Licență și Master în Interpretare, secția canto clasic, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În urma unui stagiu Erasmus, a fost admisă la clasa de operă barocă a dirijorului Stéphane Fuget din cadrul „Conservatoire à Rayonnement Régional” din Paris, unde a studiat cântul baroc, arta teatrală barocă, gestualitatea și pronunția restituită.

Obține Masterul de Interpretare a Muzicii Vechi, un master dublu – cercetare și interpretare, la „Sorbonne Université” din Paris. De asemenea, a obținut Bursa „George Enescu” a Institutului Cultural Român, cu un proiect cu tema personajelor feminine negative în opera barocă franceză. În anul 2023 obține titlul de Doctor în Muzică, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Din repertoriul său interpretativ amintim rolurile: Rosina (Il Barbiere di Siviglia), Dorabella (Così fan tutte), Angelina (La Cenerentola), Carmen, Calliope (La morte d’Orfeo, de S. Landi), Dafne (Euridice, de J. Peri).

A fost invitată să cânte în diferite festivaluri din Franța, Republica Cehă și România.

În prezent, stabilită în Franța, îmbină activitatea concertistică și cea de cercetare, cu activitatea didactică.

CARLES DORADOR I JOVÉ este lăutist, percuționist și muzicolog, specializat în muzica veche occidentală și orientală. Și-a început studiile muzicale la Conservatorul Municipal din Barcelona, unde a studiat chitara clasică și percuția tradițională și istorică. A absolvit studiile de Licență în interpretare, secția lăută, teorbă și bas continuu la Conservatorul Național Superior din Paris, precum și cele de Master la „Haute École de Musique” din Geneva.

În paralel, urmează cursuri de oud (lăută arabă) la Conservatorul de Muzică Orientală din Paris și este licențiat în Muzicologie la Universitatea Sorbona.

În calitate de interpret, a cântat alături de ansambluri precum „Cappella Mediterranea”, Orchestra din Picardie, „Le Concert d’Astrée”, „Les Musiciens du Paradis”, „O tempora”, „Labyrinth”.

În prezent, participă la numeroase proiecte de cercetare etnomuzicologică, centrate pe sincretismele dintre diferite culturi muzicale. De asemenea, este activ ca interpret, în diferite ansambluri din Europa.

DUO SUSPIRATIO

De la sa crearea sa, în 2019, de către mezzosoprana Magda-Eliza Maftei și lăutistul Carles Dorador i Jové, ansamblul Suspiratio are ca misiune aducerea în prim-plan a repertoriilor mai puțin cunoscute din secolul al XVII-lea și transmiterea lor publicului contemporan. Formați la Sorbona, la Conservatorul Național Superior din Paris și la Conservatorul Regional din Paris, cei doi muzicieni oferă o viziune inedită a interpretării informate istoric, care se adresează unui public divers, prin concerte, workshop-uri, conferințe și ateliere de mediere culturală.

La începuturile epocii baroce, perioadă definită de o nouă manieră de a interpreta muzica, obiectivul principal al compozitorilor îl reprezenta redarea emoțiilor în discursul muzical. Una dintre modalitățile de a transcrie emoțiile în muzică era întreruperea discursului muzical, cu scopul de a sugera suspine sau plânsete. Pauzele jucau un rol esențial în această expresie, ținând publicul în tensiune și permițând interpreților o dilatare a timpului, în funcție de propria sensibilitate artistică. Prin numele ansamblului, Suspiratio, care definește figura retorică a pauzelor, muzicienii își propun o exprimare a emoțiilor dusă la paroxism, cu scopul unei comuniuni între sensibilitatea artiștilor și cea a publicului.

Programul concertului, „Din Italia în Franța – o călătorie muzicală barocă” se învârte în jurul temei călătoriei – atât ca explorare a două țări și a două culturi, fiecare cu particularitățile sale stilistice, cât și drept călătorie prin diferitele forme de expresie muzicală vocală din secolul al XVII-lea. Arietele, canțonetele și cantatele italiene se îmbină cu ariile de curte, ariile „serioase” și chansons à boire tipic franceze. Acestea oferă o largă paletă de emoții, de la bucuria primei iubiri la dezamăgire, disperare și lamentație, programul fiind conceput și ca o profundă rătăcire în labirintul sufletului uman. Singurele mijloace de expresie sunt vocea și teorba.

Joi, 11 iulie 2024, Platoul Curții Domnești, ora 21:00

CONCERT EXTRAORDINAR – THE MOTANS

THE MOTANS

Recunoscut pentru piesele sale care au devenit hituri încă de la primele ore de după lansare, Denis Roabeș sau The Motans, cum este cunoscut de public, și-a făcut debutul în 2016, cu piesa „Versus”, care a cucerit imediat inimile publicului, devenind un adevărat fenomen muzical. 

Numărul unu în orice top de radio, digital sau TV este o poziție cu care The Motans este deja obișnuit. Printre cele mai cunoscute lansări din catalogul artistului care au avut un succes imens pe piață se numără „Pentru Că”, cu INNA (22 milioane vizualizări), „Jackpot” (31 milioane vizualizări), „ISNFN” (32 milioane vizualizări) și „POEM”, cu Irina Rimes (73 milioane vizualizări).

De altfel, artistul The Motans a avut și cele mai interesante și de succes colaborări cu artiști consacrați ai României, precum colaborarea cu INNA pentru piesa „Notă de plata”, hit care a staționat pentru mult timp pe prima poziție din toate topurile muzicale. O altă piesă care s-a bucurat de același succes a fost „Weekend”, cu Delia, melodie care a fost votată piesa anului 2017, iar „Poem”, cu Irina Rimes, a fost numită oficial hitul verii 2019, de Media Forest.

The Motans a lansat primul său album „My Gorgeous Drama Queens”, la începutul anului 2018. O realizare deosebită pentru Denis Roabeș și cariera sa a fost „The Motans Grand Concert”, din 2019, primul show suprarealist dedicat exclusiv artistului. Evenimentul a fost unul plin de surprize, emoții și momente inedite, reușind să adune peste 5.000 de fani.

Demn de menționat este și faptul că The Motans a înregistrat mai mult de 500 de milioane de vizualizări pe canalul său de Youtube, confirmând că impactul artistului asupra unei generații întregi.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate