Unde mergem în weekend?
Vineri, 2 decembrie, și sâmbătă 3 decembrie, începând cu ora 19:00, Teatrul Tineretului va invită la spectacolul „Chelnerul Mut”. În distribuție: Florin Hrițcu, Răzvan Bănuț, Rareș Pîrlog.
Vineri, 2 decembrie, ora 22:00, Berăria Nenea Iancu vă așteaptă la o seară de Karaoke. Berea bună dezleagă voci, asa că sunteți așteptați singuri sau cu toată gașca.
Vineri, 2 decembrie, The Library Bar te așteaptă la o altfel de petrecere de 1 Decembrie. „Altfel, pentru că la noi va fi pe 2 Decembrie. Diferită, pentru că va îmbina noul cu vechiul, modernul cu tradiționalul. Unică, pentru ca îți va aduce aminte de fața întunecată a socialismului și poate vei aprecia astfel mai mult jertfa străbunilor și vei fi mândru că ești român”, precizează organizatorii
În perioada 3-4 decembrie, la sala Polivalentă, începând cu ora 9:00, Clubul Musashi Piatra Neamț, instructor Gabriel Mares, 4 DAN KYUSHOSHIN JU JUTSU, invită toti iubitorii sportului din Piatra-Neamț la competiția anuală de interes național, Cupa Ștefan cel Mare JuJutsu .
Competiția propriu-zisă se desfășoară în stilul JU JUTSU TRADITIONAL JAPONEZ si cuprinde următoarele probe: KUMITE (luptă), KATA (exercițiu de luptă imaginar cu unul sau mai mulți adversari), KOBUDO ( exercițiu de luptă cu arme tradiționale japoneze) si AUTOAPARARE (tehnici reale de luptă între doi sportivi).
Sâmbătă, 3 decembrie, Trupa Artizan revine pe meleaguri nemțene să cânte și să binedispună. Artist Lounge, începând cu ora 22:00, vă invită să petreceți o seară dansantă cu muzică bună și oameni de calitate.
Sâmbătă, 3 decembrie, ora 23:00, CHAPLIN’S PUB dă startul sesiunilor cu muzica pe vinyl 100% avându-l ca prim invitat pe Kosta. Acesta vine cu o colecție muzicală ce cuprinde stiluri de la funk la jazz sau house. KOSTA este genul de om care are lecțiile bine făcute. Autodidact,știe să se muleze pe public, dar impune ritmul.. iar selecția e foarte atent făcută.
Suport artist: 20 lei
Începând de duminică, 4 decembrie 2016, Curtea Domnească din Piatra-Neamț va fi transformata într-un spațiu magic, specific sărbătorilor de iarnă, unde vizitatorii vor putea participa la diferite activități culturale.
De asemenea, în cadrul Târgului de Crăciun, începând cu ora 18:00, nemțenii se vor putea bucura de spectacolul oferit de îndrăgitul Smiley și artista locală Isabela Chitoșcă pe platoul de la Curtea Domnească.
Participarea la concert este gratuită.
Duminică, 4 decembrie, ora 19:00, Teatrul Tineretului vă așteaptă la spectacolul „Cum vă place”. În distribuție: Cristina Mihăilescu, Emanuel Becheru, Sabina Brândușe, Valentin Florea, Mircea Postelnicu, Dragoș Ionescu, Aida Avieriței, Cătălina Bălălău/ Sonia Teodoriu, Andrei Merchea Zapotoţki, Daniel Beșleagă, Lucreția Mandric, Dan Grigoraș, Rareș Pîrlog, Răzvan Bănuț, Florin Hrițcu, Dan Covrig.