Un sistem de alertare a populaţiei, implementat în cel mai scurt timp
Premierul Mihai Tudose a cerut astăzi, implementarea în cel mai scurt timp a unui sistem integrat de alertare a populației în situații de risc major, prin mesaj de urgenţă transmis pe telefonul mobil, a anuntat Guvernul.
„Sistem Alert” va fi dezvoltat și implementat de ANCOM, IGSU, STS în colaborare cu operatorii de telefonie.
Soluțiile tehnice au fost stabilite în cadrul unui grup de lucru constituit din reprezentanţi și experți ai entităților menţionate, care a avut astăzi, 18 septembrie, ora 15.00, prima întâlnire.
„Sistem Alert” va funcționa prin transmiterea unor mesaje de alertă specifice transmise abonaților pe telefonul mobil, nu doar printr-un simplu SMS, după modelul celor deja existente și funcționale în alte state europene. Alertele vor fi emise în funcţie de situațiile de urgenţă apărute la nivel regional – fenomene meteo extreme, incendii majore, risc de explozii, alte calamități și situații de risc.
În paralel cu implementarea sistemului de alertă va fi demarată o campanie de informare publică și pregătire a populației pentru utilizarea acestui sistem.
Reacţia autorităţilor vine după ce, potrivit presei naţionale, în urma furtunilor din vestul ţării, opt persoane au murit, iar alte 137 au fost rănite, fiind afectate 212 localităţi din 15 judeţe.
De câte victime are nevoie această aplicație pentru a veni pe piață…!?