Ultimul drum. Alături de copiii Gabrielei Zănoagă din Farcașa
ASOCIAȚIA NISI ART – A.N.A și Colegiul Național ,,Gheorghe Asachi” – Piatra -Neamț aduc un ultim și pios omagiu mamei lui Alex. Condoleanţe familiei îndoliate!
Filă de jurnal – 19 februarie 2019
De parcă nu era suficientă tragedia cu inundațiile din anul trecut, de la Farcasaşa – Neamţ, ajung iarăși pe aceleași meleaguri, tot în urma unei tragedii.
Alături de Alex.
Sunt Daria, iar Alex Zănoaga este colegul meu, colegul nostru, elev în clasa a IX-a E, la Colegiul Național ,,Gheorghe Asachi”.
Într-un moment tragic i-a fost dărâmat stâlpul universului său și al Biancăi, sora mai mică, mezina de 12 ani, elevă și ea în clasa a V-a la Școala Gimnazială ,,Ioan Luca” din Farcașa județul Neamț.
El, Alex a luat și a păstrat, încă de la început, legătura cu noi, colegii lui de clasă, ce-i drept în mod virtual, dar ne-a simțit lângă el, cu o vorba bună, uneori îndraznind chiar și-o încurajare, deși conștientizam că e aiurea de tot să-i spui ,,Lasă, Alex, va fi bine”.
Cum să fie bine când el și surioara lui au rămas fără mamă?
Toți am sărit spre ajutor, nu doar din clasa noastră, ci toți colegii din toate clasele colegului nostru, colectivul cadrelor didactice și nu în ultimul rând Doamna Director Constanța Chelaru, cât și Domnul Director Daniel Sava.
Astăzi vom merge să completăm cortegiul funerar al doamnei Zănoagă, să fim un punct de sprijin pentru Alex și Bianca.
Voi reveni cu impresii ale colegilor de clasă, de școală, gândurile lor și ale profesorilor, care sunt alături și împărtășesc durere copiilor Zănoagă, la această grea pierdere a mamei lor.
Daria Mardare
Dumnezeu sa o odihneasca în pace!!
Alex Zănoagă sincere condoleanțe !! Felicitări Daria, felicitări colectivului de cadre didactice și elevi ai Colegiului Național Gheorghe Asachi Piatra !!