Toți sunt zmei până dau nas în nas cu Poliția/Pentru 2 bărbați din Neamț Crăciunul a venit mai repede…cu dosar penal sub brad

0

La data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 19:10, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linie de supraveghere și control a traficului rutier, au procedat la oprirea în trafic, în localitatea Zănești, a unui autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din aceeași localitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

***

La data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 13:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au procedat la oprirea în trafic, în localitatea Luțca, a unui autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, din Roman.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate