Terminați cu șmecheriile la primărie! Nu tăiați din bursele de merit ale copiilor!

3

Legea spune că bursele de merit se acordă elevilor care au obținut media generală de cel puțin 8,50 și nota 10 la purtare în anul școlar anterior. (click aici pentru lege)

Dintr-un răspuns dat de primăria Piatra-Neamț unui părinte se înțelege că se vrea reducerea numărului acestor burse școlare de merit prin alocare lor de la 9,60 în sus, nu de la 8,50 cum spune legea.

Nu se poate să avem bani pentru investiții aproape inutile și să spunem că nu le putem da copiilor foarte buni la învățătură.

Așadar, domnilor consilieri locali, atenție ce vi se bagă sub nas să votați la buget. Atenție ce votați la banii acordați elevilor. Nu deveniți complici la așa ceva. Dați bursele de merit tuturor elevilor care le pot lua conform legii.

Informațiile noastre sunt că niciun grup de consilieri PNL, USR, PSD etc. nu cunosc decizia de a se acorda bursele de merit de la 9,60 și nu de la 8.50. La fel s-a făcut și în alți ani. Ar fi cazul să se termine cu șmecheriile și copiii foarte buni la învățătură să primească banii care li se cuvin prin lege.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Maria spune

    Sunt dirigintă la o clasă de liceu. Astăzi trebuie să calculam mediile elevilor pentru aceste burse de merit. Sper din tot sufletul ca toți elevii cu medii de peste 8.50 să le primească. Vă voi ține la curent cu acest demers al primăriei!

  2. Ursul maro spune

    Meritele sunt aproape de 10.8,50 e mediocritate.

  3. Radu Nastasă spune

    Ce pretenție ai de la un primar care a picat examenul de titularizare pe când ocupa un post de profesor de franceză?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate