Tânărul artist de teatru. Istorii românești recente – lansare de carte la Teatrul Tineretului

0

În ultima zi a festivalului de la Teatrul Tineretului a fost lansată cartea Tânărul artist de teatru. Istorii românești recente, volum apărut la editura Timpul și coordonat de criticul de teatru Oltița Cîntec.
Vorbire despre însemnătatea acestui volum, care acordă atenție tinerei generații de artiști, au făcut Raluca Naclad, secretar literar al Teatrului Tineretului și regizorul pietrean Bobi Pricop. Acesta din urmă, a avut, după cum el a mărturisit, ingrata poziție de a substitui lipsa Oltiței Cîntec, care din păcate nu a putut fi prezentă la eveniment.

Vă sunt deosebit de recunoscătoare că ați venit să marcăm un moment important, o carte importantă despre teatru și despre oamenii teatrului, al cărei coordonator, Oltița Cîntec, este și un prieten al Teatrului Tineretului. Această carte este cum nu se poate mai potrivită cu manifestarea noastră, cu festivalul de Teatru de la Piatra-Neamț.
Cartea este un volum colectiv coordonat de doamna Oltița Cîntec în care semnează Iulia Popovici, Ionuț Sociu, Călin Ciubotari, Ioana Moldovan, Oana Cristea Grigorescu, Cristina Rusiecki și Ramona Iacobuțe.
Este un volum în care se vorbește de acest eveniment al nostru, de regizori precum Bobi Pricop care  povestesc din experiența lor de lucru avută aici la Piatra-Neamț, dar există și interviuri cu actori care au plecat de aici și au reușit să demonstreze performanță, a declarat Raluca Naclad în deschiderea evenimentului.

Regizorul Bobi Pricop, aflat la Teatrul Tineretului, în ultima zi a festivalului cu spectacolul Pisica Verde, a menționat următoarele :
Primul lucru peste care am dat întâmplător, când am deschis cartea, a fost titlul articolului făcut de Ioana Moldovan, Teatrul românesc între X și Y, unde face o analiză foarte bună a noii generații de tineri artiști.
Este o carte folositoare tinerilor care vin în urma nostră și mai cred că este o carte în care regăsesc colegi de generație despre care mă bucur să aflu că deja lucrează și fac lucruri importante.

Încheierea a aparținut Ralucăi Naclad, care a mai făcut câteva precizări despre acest volum inedit :

Această carte, ”Tânărul artist de teatru. Istorii românești recente” nu este o lucrare aridă de teatrologie, nu sunt niște discursuri elaborate, niște analize pe care să le priceapă un lector avizat, specializat în acest domeniu al teatrului, ci pur și simplu sunt niște povești adevărate ale unor oameni care au plecat de jos și care au demonstrat că se poate face teatru cu mijloace extrem de precare. Cartea aceasta este bună în special atunci când ți s-au spulberat speranțele ca tânăr actor și ai cam vrea să renunți la meseria asta. Este o carte depre ei, despre actorii care se urcă pe scenă și care suferă foarte mult ca să fie actori. Concluzia pe care eu am tras-o în urma acestei cărți este că se poate și în afara acestui sistem de stat, despre care se spune că este învechit, că nu se poate pătrunde, dar se poate și în afara acestui sistem cu o condiție, să poți lucra în echipă și să duci la bun sfârșit proiectul.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate