ȘTEFAN POTOP, UN ARTIST DEPLIN

Expoziția găzduită de Galeriile de Artă Humanitas, din Piatra Neamț îl are ca protagonist, până la sfârșitul lunii martie a.c. pe maestrul Ștefan Potop, președintele U.A.P-Neamț(vezi foto nr. 1). Tematica sa, lipsită de echivoc, pare dedicată în exclusivitate portretului. Cu un an în urmă, Ștefan Potop a ales un pretext… adriatic, oferind consumatorilor de artă un șirag de autoportrete, în ipostaze venețiene. Îndrăzneață, curajoasă, plină de forță și culoare, imersiunea plasticianului într-un trecut glorios, populat de aristocrați, cardinali și dogi s-a dovedit benefică pentru nemțeni. Ștefan Potop le-a oferit concitadinilor un spectacol luxos, mai mult decât baroc, al deplinei măiestrii profesionale. Toate ofertele domnului Ștefan Potop au și o fărâmă de umor, uneori de autoironie, alteori de bășcălie. Toate sunt atent drămuite. Plictisit de Veneția, artistul a ales…Tazlăul, titlul afișului fiind… ”Tazlău-Matrix”! Atât Veneția cât și Tazlăul se află în Uniunea Europeană și mai ales în NATO. Arta adevărată-cu teme serioase, gândite profund-nu suferă dacă Tazlăul face parte din ”spațiul Schengen”, ori nu. Numărul și condiția vizitatorilor prezenți la vernisaj pot oferi un indiciu asupra cotei de popularitate și de piață de care se bucură plasticianul.
Criticul de artă Jakob Rosenberg(1893-1980) provine dintr-o familie germană de dealeri de artă. Între anii 1948-1964 a fost profesor la Universitatea Harvard, dar influențe notabile a cunoscut din partea universitarilor germani Heinrich Wölfflin și în mod special din partea lui Max Jakob Friedländer, mizând mai ales pe intuiție și experiență vastă. Într-o lucrare de specialitate, ”Criteriul calității în artă”, apărută la noi în anul 1980, la Editura Meridiane(traducere: Gabriel Gafița), Jakob Rosenberg emite câteva observații: ”Nu ne interesează aici prețurile obiectelor de artă, valoarea lor materială ci valoarea estetică, sau, cu alte cuvinte, calitatea lor. Totuși, dacă piața operează pe un fundament solid, valoarea materială ar trebui să reflecte adevărata valoare artistică sau calitate.” Atent la gustul vremurilor și capriciile ”valsului” politic, ca un seismograf, Ștefan Potop a riscat producând chiar și lucrări oportune, încrezător în zodia care i-a permis manifestarea corectă a siguranței de sine(vezi foto nr. 2 și foto nr. 3).
La deschidere, sala care găzduia expoziția a devenit neîncăpătoare. Plasticieni, scriitori, critici de artă, ziariști, câțiva oameni de afaceri, tineri și vârstnici s-au înghesuit să-l audă pe criticul de artă Lucian Strochi(vezi foto nr. 4), dar mai ales să afle ce năstrușnicie a mai comis Ștefan Potop la adresa puterii politice. Surpriză: artistul a ales Tazlăul natal și câteva crâmpeie din copilăria sa(vezi  foto nr. 6, foto nr. 7). Excursia prin tunelul timpului s-a făcut cu un tren de epocă(vezi foto nr. 8). Pentru regizorul Dan Pița, incursiunile care pot dezvălui și drame pe fondul indiferenței generale, transportul se poate face cu ajutorul unei biciclete, ca în filmul ”CONCURS”. Profesorul de istoria religiilor, Ioan Petru Culianu(1950-1991), a propus și alt tip de vehicul pentru spargerea frontierelor temporale(vezi lucrările sale apărute la Editura Nemira: ”Călătorii în lumea de dincolo” și ”Experiențe ale extazului”), decât locomotiva sau bicicleta. Aceeași formulă a sugerat-o și scriitorul peruviano-american Carlos Castaneda Arana(1925-1998), începând cu ”Jurnalul lui Don Juan”.

TAZLĂUL, UN UNIVERS AL EXPRESIVITĂȚII
Alături de rubedenii apropiate, Ștefan Potop a ales modele destul de expresive. Toate au un numitor comun: Tazlăul. Unele peronaje au sosit chiar și cu buchete de flori(vezi foto nr. 9). Artistul nu a dorit să reprezinte doar niște portrete, marcate de vârstă și suferință, ca la plasticianul alb-gardist, adoptat de Bucovina, Georg baron de Lövendal(vezi foto nr. 10 și foto nr. 11). La Potop se simte dorința de a surprinde și niscaiva gesturi ce stârnesc amuzament(vezi foto nr. 12), altele care obligă la meditație(vezi foto nr. 13). Toate chipurile sunt mai mult decât expressive, părând că ar fi gata să intre în dialog cu privitorul. Călăuza noastră prin acest univers mai mult sau mai puțin tarkovskian este maestrul cu suflet de copil, dar cu priviri grave, pline de o maturitate precoce(vezi foto nr. 14). Ideea nu este tocmai nouă(vezi foto nr. 15): primul care a utilizat-o a fost un grafician și caricaturist american, Saul Steinberg, născut la Râmnicu Sărat, care și-a definitivat studiile de arhitectură la Milano, în 1940. A devenit celebru prin desenele copertei revistei americane ”The New Yorker”, ani la rând.

TEXT ȘI FOTO(cu excepția foto nr. 10, 11, 15): MIHAIL-SORIN GAIDAU