Spitalul din Bicaz s-a deschis. Mai rămâne să bage în el medici și pacienți, că în rest pare OK pe dinafară…
După îndelungi dezbateri, intervenții și rugăminți, guvernul a aprobat deschiderea spitalului din Bicaz, dar se pare că cei care trebuie să îl administreze sunt prea incompetenți pentru a atrage personalul medical necesar.
Duminică, 16 noiembrie, în miezul zilei, la ora 14.00, am fost la noul spital să vedem ce medici sunt, cum merge treaba și eventual să stăm de vorbă cu primii pacienți. Realitatea de la fața locului e cu totul alta decât au vrut unii să credem. Pacienți… zero, iar la capitolul medici, o doamnă doctor pediatru care era de gardă și… cam atât.
Dacă în miezul zilei nu ai nici un pacient, un cardiolog, un neurolog, un chirurg sau măcar un doctor pentru maternitate, pentru ce se mai consumă curentul și gazul degeaba la această unitate sanitară?
Și când îmi amintesc cum au mers toți la deschidere, au tăiat panglici tricolore, au servit o țuică, s-au pozat cu pâinea și sarea… Să sperăm că nu se trezește vreun om de pe Valea Muntelui să creadă că are spital în zonă sau vreo gravidă naivă să se bazeze pe faptul că ar putea naște la Bicaz.
Iosub Robert
eu sunt multumit ca este din nou spital la Bicaz
poate va mai dura ceva pana va fi ceea ce a fost
trebuie incurajata si nu incriminata echipa care incearca sa i-l puna in functiune
o fi fost si ceva campanie electorala insa este mai important serviciul medical oferit celor multi din Bicaz si din imprejurimi
articolul nu este corect fata de eforturile mari care s-au facut pentru redeschidere
de ce si cine-i vrea deja raul ?
ADMIN: Nu vrea nimeni răul doar că cei care trebuie să se ocupe să aducă medici să nu se culce pe o ureche crezând că nimeni nu vede ce e acolo…
Asa ar fi aratat toate promisiunile PSD-iste. Asa au facut si cu microbuzele scolare, si nu numai, au adus , cu mare fast, microbuze dar nu aveau soferi si nici bani de carburant.
In acest spital vor avea posturi numai medicii cu doctorate copy-paste ! Hă,hă,hă Guuut ??
E simplu Robert: spitalul putea fi deschis de mult dar au amanat pentru campanie momentul. Aia pe care i-ai laudat tu in articolele precedente se pricep la domeniul sanitar cam cat catelul meu si nu au vrut decat sa adune voturi, nu sa se ingrijeasca de populatia de pe Valea Muntelui. Spitalul acesta, fara medici, e un pericol pentru sanatate deoarece se acum nu e decat o halta inutila a ambulantelor in drumul catre Spitalul Judetean de Urgenta Piatra-Neamt. Acest spital nu trebuia deschis fara un CPU (centru de primiri urgente) functional.
Vb. cu dl. Arafat sa faca UPU la Bicaz :)))