Speranța oamenilor stă în Dumnezeu

0

Se poate evita un viitor foarte cald al planetei prin alegerea unor politici restrictive în prezent? Toate deciziile privind măsurile de protecție a mediului atrag cheltuieli colosale. Prioritățile momentului apar sub diverse forme și de cele mai multe ori nu includ energia nepoluantă. Alături de aceasta, agricultura ecologică la fel, marginalizată, ar garanta sănătatea populației reducând cheltuielile sistemului medical.

Foarte mulți tineri nu se află în zonele explozive economic, din acest motiv dezvoltarea regională sincronizată ar stimula perspectivele de creștere asigurând stabilitate. Crearea
locurilor de muncă generează bunăstare, dar nu formează și atitudini.

Marile economii reprezintă sursa emisiilor nocive al căror efect se resimte cel mai mult în părțile mai puțin dezvoltate. Distribuirea neuniformă a resurselor financiare nu are cum susține investiții uniforme pentru protecția mediului, dar cel puțin ar putea eficientiza strategiile prin separarea clară a necesităților prezente față de cele viitoare excluzând totodată temerea unui final apocaliptic apropiat. Acum nu mai putem visa pajiști înverzite și ape cristaline fără sacrificii. Amplificarea numărului dezastrelor va dezechilibra balanțele compensatorii în curând. Petrolul, gazul și alte materii prime reprezintă surse importante de venit pentru țările exportatoare, iar în lipsa acestora unele dintre ele s-ar afla în pragul colapsului.

În timp ce vorbim despre dispariția motoarelor diesel, unele state stabilesc planuri de profit al centralelor pe combustibili fosili până în 2050. Nevoile financiare nu pot susține politicile verzi și se argumentează că atribuțiile instituționale nu se referă la soarta lumii.

Cu aproximativ un secol și jumătate în urmă, la 1 ianuarie 1862, Victor Hugo, în prefața romanului Mizerabilii a scris: ”atâta vreme cât pe pământ vor dăinui ignoranța și mizeria – cărți de felul celei de față nu vor fi zadarnice.” Puține romane au schimbat lumea! Acesta a reușit să devină scânteia democrației și progresului, reprezentând în continuare o sursă de lecții pentru viață.

Cu aproximativ un secol și jumătate în urmă au fost inventate celulele fotovoltaice și turbinele eoliene. În prezent, energia generată de acestea nu depășește un procent semnificativ din energia electrică a lumii, partea bună fiind că se află la un preț de producție extrem de interesant. Investițiile în energie verde sunt fiabile generând profit sigur, totuși au un secret. Pe măsură ce sunt extinse și implementate pe scară largă, determină scăderea prețului energiei obținută din orice altă sursă. Acesta este motivul tranziției atât de dificile către un viitor lipsit de emisii de carbon. Totodată, într-o astfel de piață în care un adevăr incomod este ascuns de politici manipulatoare subvențiile cresc pentru a menține aprinse becurile unor tehnologii aparent profitabile. Energia regenerabilă are costuri neglijabile, deoarece vântul și soarele sunt gratuite.

Într-o piață care preferă energia produsă la cel mai mic cost pe termen scurt, energia solară și
eoliană poate prelua afacerile furnizorilor mai scumpi. Fără o nouă abordare revoluția energiei regenerabile se va opri.

La festivalul de la Berlin de anul trecut a fost premiat un film spaniol, “ Alcarràs” a cărui acțiune era construită în jurul înlocuirii unei ferme de piersici din Catalonia cu o platformă fotovoltaică. Cu toate acestea, Spania, chiar dacă este unul dintre cele mai însorite locuri ale Europei a menținut până în 2021 producția energiei din panouri fotovoltaice sub 10% din producția națională, în prezent schimbând radical politicile.

Actualmente avizele de mediu se află într-o zonă relaxată atrăgând investitori, în 2022 fiind aprobate 180 de noi proiecte importante. Schimbarea și noutatea însă nu pot fi agreate de toți.

Considerând că afectează peisajul și că generează prea puține locuri de muncă mai mulți spanioli au solicitat încetinirea acestor proiecte prin intermediul unei organizații locale, având motto-ul: ”Regenerabil da, dar nu așa”, chiar dacă în zilele însorite și vântoase din luna martie costul energiei regenerabile este aproape de zero. Prea curând Peninsula Iberică nu va deveni o centrală ecologică pentru Europa în ciuda potențialului său, din cauza mentalităților. Povestea pare cunoscută datorită asemănărilor cu multe dintre cele autohtone.

Nimeni nu ne poate spune cum se va termina o poveste în care putem hotărî, dar nu o facem. Guvernele demonstrează că nu sunt instituții caritabile neavând legătură nici cu Moș Crăciun. Dacă imaginația noastră este cel mai mare avion de hârtie în care putem urca, speranța în bine rămâne la divinitate.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate