S.P.C.L.E.P. Piatra-Neamț, program special cu ocazia alegerilor locale

0

În atenția cetătenilor Municipiului Piatra-Neamț și ale celor 14 comune arondate S.P.C.L.E.P. Piatra-Neamț, respectiv com. Alexandru cel Bun, Bârgăuani, Bodești, Dobreni, Dochia, Dragomirești, Dumbrava-Roșie, Gârcina, Girov, Mărgineni, Negrești, Pângărați, Ștefan cel Mare și Tarcău.

Sâmbătă, 26.09.2020, programul va fi de la ora 08:00 la 16:00, iar duminică, 27.09.2020, programul va începe la ora 07:00 și se va termina la ora 21.00.

„Reamintim cetățenilor că și în perioada alegerilor cererile pentru eliberarea actelor de identitate se vor soluționa în conformitate cu prevederile legale în vigoare.  În funcție de documentele prezentate de solicitant se vor elibera cărți de identitate sau cărti de identitate provizorii.”, transmite primăria Piatra-Neamț.

Potrivit art. 3 alin. (2) din Hotărârea Biroului Electoral Central nr.81 din 07.09.2020 privind aplicarea unitară a unor prevederi legale în materia exercitării dreptului la vot, la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, alegătorul care deține un act de identitate al cărui termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 01 martie – 27 septembrie 2020 își poate exercita dreptul de vot în baza acestuia.

Pentru a evita aglomerația la ghișeele serviciului, având în vedere contextul epidemiologic, cetățenii sunt rugați să se planifice telefonic la numărul 0233 210411, în vederea depunerii cererii de eliberare a actului de identitate.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate