Spațiu liber în bibliotecă și bani în portofel: Vinde cărțile vechi și noi la un anticariat din Piatra Neamț

0

Pile of vintage books with open one on wooden shelf in library

Cărțile ne conduc către lumi pline de cunoaștere, aventură și relaxare. Însă atunci când numărul lor devine prea mare, iar casa prea aglomerată, este nevoie ca iubitorii de lectură să ia atitudine și să facă o curățenie generală, renunțând la volumele care nu le mai sunt pe plac sau nu le mai sunt de folos.

Un anticariat poate fi cea mai bună soluție în acest caz. Poate știai până acum că de la anticariat îți poți cumpăra o varietate de titluri, însă acestea se ocupă și cu achiziția de cărți și astfel te pot scăpa de volumele nedorite. Apelând la un anticariat îți poți goli rapid spațiul din bibliotecă, pentru a face loc noilor preferințe literare.

Dacă ești din județul Neamț, poți profita chiar acum de un astfel de serviciu, vânzând cărțile noi sau vechi la un anticariat din Piatra Neamț. Acest anticariat achiziționează în permanență volume de la persoanele fizice, un specialist deplasându-se la locația stabilită cu vânzătorul și ajutându-l pe acesta să aibă parte de un proces de vânzare simplu, rapid și convenabil.

Importanța eliberării bibliotecii

Eliberarea bibliotecii îți poate aduce numeroase beneficii, printre care:

  • Crearea unui spațiu pentru cunoaștere și aventuri literare

După cum bine știi, un spațiu eliberat în dulap sau în casă lasă loc pentru noi oportunități de  organizare. După ce ai eliberat biblioteca de cărțile care „ți-au rămas mici”, adică acelea care nu au mai ținut pasul cu noile tale nevoi și preferințe sau pe care nu le-ai parcurs, de fapt, niciodată, spațiul devine dintr-o dată mai mare. Vei avea astfel ocazia să-ți lași imaginația să zburde și să redecorezi camera sau să aduci alte cărți pe care îți dorești să le citești în curând.

  • Îmbogățirea experienței de lectură a altor persoane

Vânzând cărțile la anticariat le oferi și altor cititori șansa să se bucure de ele. Practic, în loc să stea pe rafturile tale, unde acumulează praf cu fiecare zi ce trece, fără să mai fie deschise, cărțile vor aduce noi cunoștințe și bucurie altor persoane.

  • O formă de reciclare a cărților

Tot prin vânzarea cărților la anticariat mai faci un lucru important, poate chiar fără să-ți dai seama: reduci risipa și susții un mediu mai curat, promovând utilizarea responsabilă a resurselor.

  • Obții beneficii financiare

Vânzând volumele la anticariat, imediat cum eliberezi biblioteca, te vei bucura  de o sumă de bani direct proporțională cu valoarea cărților, pe care o poți investi în alte bijuterii literare sau pe care o poți cheltui în alt scop.

Cum să vinzi cărțile la anticariat

Procesul de vânzare a cărților la anticariat este unul cât se poate de simplu. În primul rând, te contactezi echipa anticariatului care face achiziții  de cărți în Piatra Neamț, după care vei stabili o întâlnire cu un reprezentant al acestuia.

Până primești vizita achizitorului este indicat să sortezi cărțile pe care vrei să le vinzi și să le pui deoparte, pentru ca evaluarea să decurgă mai rapid. După ce le-ai îndepărtat din bibliotecă și le-ai depozitat într-un colț al camerei sau într-un spațiu distinct, în condiții bune, ferite de umezeală sau de razele directe ale soarelui, poți trece la sortarea lor, în funcție de vechime, gen, autor sau starea fizică.

Între timp, poți șterge cărțile de praf cu o cârpă uscată și curată și le poți îndepărta obiectele din interior (semne de carte, bani, bilețele, notițe, documente etc.). Achizitorii sunt interesați de cărți în stare bună, fără pagini lipsă, coperte deteriorate sau cu mucegai, de aceea, te vei asigura că toate volumele pe care le vei prezenta acestora respectă aceste cerințe.

Ulterior, respectă data și ora convenite cu reprezentantul anticariatului, iar procesul de vânzare va fi simplu și rapid, acesta deplasându-se la locația stabilită fără să plătești transportul. Achizitorul va face evaluarea cărților, îți va înainta oferta de preț, iar dacă ești de acord, vei scăpa pe loc de volumele respective și vei primi pentru ele suma de bani corectă.

Curățenia radicală în bibliotecă și eliminarea volumelor noi sau vechi pe care nu ți le mai dorești te ajută să creezi spațiu pentru alte cărți sau pentru alte hobby-uri. Alegând un anticariat serios și cu experiență, din județul Neamț, ai garanția unei evaluări corecte și a unui preț pe măsura valorii cărților.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate