(FOTO) Solidaritate socială pentru persoane vârstnice cu venituri reduse și familii aflate în situație de risc
Astăzi, 27 aprilie, peste 150 de pachete (făină de grâu, făină de porumb, paste făinoase, ulei, pastă de tomate, pate de porc, orez, zahăr) au fost pregătite și distribuite de echipele de asistenți sociali din Primăria Municipiului Piatra-Neamț (Direcția de Asistență Socială a Municipiului Piatra-Neamț), împreună cu Crucea Roșie Română, către persoane în vârstă și familii aflate în dificultate, în vederea asigurării nevoilor existențiale
Pachetele au ajuns la persoanele vârstnice cu venituri reduse și fără aparținători, dar și la familiile aflate în situație de risc.
„Mulțumim pe această cale Crucea Rosie Română pentru că a făcut posibilă această acțiune și pentru implicare!”, este mesajul transmis pe pagina de socializare a Direcției de Asistență Socială a Municipiului Piatra-Neamț