Soborul Maicii Domnului; Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana;

În ziua a doua de Crăciun, la 26 decembrie, Biserica o prăznuiește pe cea care a dat naștere lui Hristos Dumnezeu, pe Maica Domnului.
Soborul Maicii Domnului – Biserica a rânduit ca astăzi, a doua zi după Crăciun, să fie pomenită Maica Domnului împreună cu soborul celor care o cinstesc pe ea. Cinstirea deosebită pe care o aducem Macii Domnului este foarte importantă deoarece Maica Domnului reprezintă iubirea milostivă, smerită, ocrotitoare şi a devenit icoană vie a Bisericii. Fecioara Maria este Maica Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi ocrotitoarea tuturor creştinilor, precum şi a familiei creştine. Soborul Maicii Domnului este una din cele mai vechi sărbători în cinstea Fecioarei Maria care datează încă din secolul al V-lea.

Tot astăzi este pomenit Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana.
Sfântul Cuvios Nicodim a fost unul dintre marii întemeietori de așezăminte monahale și duhovnici ai Țării Românești din secolul al XIV-lea.
Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana – A trăit în veacul al XIV-lea (1340), a ctitorit mai multe mănăstiri româneşti şi a format mulţi ucenici isihaşti, care au îmbogăţit viaţa duhovnicească a Bisericii noastre. S-a născut într-o familie de vlahi sud-dunăreni, la Prilep, în Macedonia. A fost călugărit la Muntele Athos, probabil la Hilandar; un timp a trăit în regiunea Craina, lângă Dunăre, unde ar fi ridicat – după tradiţie – Mănăstirile Vratna şi Manastiriţa.

Prin 1370-1371 a trecut în nordul Dunării, unde a ridicat Mănăstirea Vodiţa, cu ajutorul lui Vladislav-Vlaicu Vodă; în 1375 a fost trimis de cneazul Lazăr al Serbiei într-o misiune la Constantinopol; după această dată începe zidirea Mănăstirii Tismana, cu ajutorul domnitorului Radu I; ambele mănăstiri au fost conduse de el până la moarte, potrivit principiului „samovlastiei” (conduse de propriul sobor, fără vreun amestec al autorităţii superioare bisericeşti sau de stat), obţinând numeroase hrisoave de danie din partea domnilor ţării.

Tradiţia îi atribuie şi ctitorirea altor mănăstiri (Gura Motrului, Vişina, Prislop). A purtat corespondenţă cu patriarhul Eftimie al Târnovei în probleme teologice; în 1404-1405 a caligrafiat, pe pergament, un Tetraevanghel în limba slavonă de redacţie medio-sârbă, împodobit cu frontispicii şi iniţiale înflorate, probabil la Mănăstirea Prislop, în părţile Haţegului.
Sfântul Cuvios Nicodim a trecut la cele veșnice în 1406, iar trupul său, fiind descoperit neputrezit, a fost așezat într-o raclă din biserica Mănăstirii Tismana. Datorită unor împrejurări necunoscute, moaștele sale au fost ascunse de un egumen al mănăstirii, nefiind găsit decât un deget al Sfântului Nicodim și crucea de plumb pe care acesta a purtat-o în timpul vieții.