SMURD in actiune 25 octombrie
Echipajul SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman a fost alertat în două cazuri care necesitau acordarea primului ajutor calificat pentru victimele unor agresiuni.
În primul caz, la ora 09.28, paramedicii s-au deplasat în localitatea Dulceşti de unde l-au preluat pe Ioan L. (35 de ani) care prezenta un traumatism cranio – cerebral şi o plagă deschisă în zona parietală stângă. După ce i-au evaluat evaluat funcţiile vitale, ehipajul de prim ajutor i-a aplicat pansamentele care se impuneau.
La ora 20.31, echipajul SMURD s-a deplasat în localitatea Gherăeşti pentru a-i acorda primul ajutor lui Mihai T. (65 de ani), care prezenta traumatism cranio – cerebral cu plagă deschisă în zona arcadei stângi şi căruia, după evaluarea funcţiilor vitale, i-au aplicat pansamente şi i-au administrat oxigen.
Ambele victime au fost transportate la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Roman pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate.
J.I.
![whatsapp](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/12/whatsapp.png)
![aplicatie android ziar neamt](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/10/Descarca-acum-940-×-940-px-800-×-100-px.png)
![disclaimer ziarpiatraneamt.ro](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/06/disclaimer-1.png)