Și avem cocoașe pe străzi
După ce a terminat tot ce avea de făcut la drumurile din Piatra Neamț, municipalitatea a decis să le doteze și cu cocoașe, denumite oficial calmatoare, dar care au de fapt efect de ”enervatoare”.
Cocoșarea rutieră a fost decisă în urma mai multor reclamații ale unor locuitori de pe străzile unde se circula cu viteză. Desigur că cei care circulă haotic vor merge în continuare cu viteză, ba mai mult, vor face acum și slalomuri să ocolească cocoașele.
Dincolo de nervii creați, în special șoferilor care circulă foarte mult în oraș, și dincolo de uzura produsă la nivelul suspensiilor mașinilor, cine credeți că sunt primii nemulțumiți de montarea calmatoarelor? Nu o să vă vineți să credeți, dar chiar cei care au reclamat că se circulă cu viteză și au cerut plantarea cocoașelor. Acum aceeași localnici au descoperit că le vibrează casele de fiecare dată când o mașină de tonaj trece peste cocoașe cu mai mult de 10 km la ora.
În principiu, nu montarea acestor calmatoare e problema, ci modul în care se prioritizează lucrările rutiere și cel în care se investesc banii publici. În acest sens, ordinea normală a lucrurilor ar fi trebuit să înceapă cu amenajarea carosabilului, semnalizarea rutieră și mai apoi cu restricționarea fizică a vitezei. Așa, dacă pui cocoașe pe un drum care are deja denivelări și gropi, nu cred că e cea mai fericită soluție. În problema cheltuirii cu cap a banului public facem referire la faptul că istoria urbană ne-a arătat că iarna toate cocoașele sunt distruse total sau parțial de lamele utilajelor de deszăpezire. Așa că, dacă pui cocoașe la începutul sezonului rece nu se știe cu ce mai rămâi în primăvară.
Desigur că situația acestor calmatoare nemulțumește deja pe toată lumea chiar dacă la început locatarii reclamagii au fost satisfăcuți și au transmis felicitări municipalității. Mulțumirea lor a durat pâna ce a trecut primul convoi de mașini de mare tonaj.
I.R.
Sursa foto Radu Constantin
Si eu circul zi de zi pe bulevardul cu pricina, si eu intarzii cateodata la birou. Stim cu totii ca exista soferi care au statie si care merg cu cel putin 90-100 km/ora si cer cu insistenta (sa nu zic nesimtire) loc liber. Probabil ca pe ei ii deranjeaza aceste cocoase.
Pe mine, care merg cu 60 maxim 65 nu ma deranjeaza atat de mult. Incetinesc, cum e normal, fara sa imi fac probleme ca ii deranjez pe cei din spate.
De cand cu cocoasele vad pietoni care au curajul sa traverseze, cat de cat in siguranta. Inca sunt vitezomani care croseteaza printre masini in orice imprejurari
Am vazut si in alte tari astfel de cocoase mult mai inalte si abrupte, dar e drept ca nu pe bulevarde principale ci pe strazi laterale.
Pe de alta parte, dragi colegi de trafic, trebuie sa nu uitam ca tot drumul de la Buhusi la Piatra este in LOCALITATE, adica cu OAMENI, cu case si cu garduri, cu COPII, cu BATRANII, cu caini, BICICLETE, scutere, etc.
Faptul ca platim impozit pe masina, rovinieta si multe taxe in combustibil nu ne face proprietari de drum.
Cred ca autoritatile cu atributii in acest domeniu ar trebui sa repare greseala de a monta obstacole pe strazi,iar politia sa dirijeze si pietonii in orele de virf pentru a fluidiza circulatia.In ceea ce ma priveste .ma conformez restrictiilor reducind pina la oprirea autoturismului la obstacolele ivite,deoarece piesele si manopera la interventii pe auto ,sunt foarte scumpe.
Cocoasa pusa la 2 m de trecere , foarte util :)) , te avertizeaza din timp ca urmeaza o trecere pentru pietoni . Din seria cum sa sifonam bani de la buget : prin inutilitate unei lucrari .
Nu e o tragedie ca suntem o natie de inepti , drama e ca suntem condusi de cei mai prosti dintre noi .
La serviciul tehnic al primăriei nu a ajuns nicio reclamație a vreunui locuitor de pe str. Dăscălescu, cocoașele fiind amplasate ilegal.
Argumenteaza te rog, de ce sunt ilegale. Sper sa fie ilegale. Mai mult, nu e nevoie, cred, sa lucuiesti pe acea strada ca sa depui reclamatie la primarie.
Sa mergeti spre Savinesti sa vedeti ce prapad este….. dupa ce ca se circula pe o singura banda (prima fiind nepracticabila din cauza lucrarilor facute de Paleu) sunt cocoase din 100 metri in 100 metri. Nu era mai usor sa se puna semafoare (si asa sunt multe care stau degeaba de cand s-au facut giratoriile). Dar Vasile Popescu- viceprimarul nu-l intereseaza…… asta pana cand se gaseste cineva sa ceara daune de la Primarie pentru reparatiile auto la suspensie si directie si apoi sa vezi distractie …..
Cu o singura reclamatie nu se face nica, asa cum cu o floare nu se face primavara. Daca s-ar aduna macar vreo duzina de reclamanti care sa-si gaseasca un avocat bun, se vedeti atunci!!! Oricum, o gaselnita idioata, probabil pe bani multi. Mai bine montau naibii, camere de luat vederi in punctele nevralgice din trafic, sa-i tempereze pe cei care nu respecta regulile.
Au avut loc deja accidente rutiere in primele zile dupa montarea bordurilor in mijlocul strazii. In seara de 6 oct 3 masini avariate in lant, in dimineata de 07 oct 2 masini, in acelasi mod. Asta e doar ce am vazut cu ochii mei. In realitate numarul masinilor avariate poate fi mai mare deoarece majoritatea cazurilor sunt fara victime si se rezolva „amiabil” la asigurator.
Comisia rutiera a rezolvat o problema dar a creat alte 2. Este adevarat ca au fost multe accidente, dar cauzele au fost alcoolul sau neatentia; vina vitezei este indirecta deoarece se presupune ca daca mergi incet poti evita nebunul beat ce nu se asigura, deci vina e a celui ce a circulat cu viteza si nu a celui inconstient.
In privinta pietonilor: si eu sunt ocazional pieton si adevarul este ca trecerea de pietoni este desenata pe strada, si nu strada asfaltata peste trecerea de pietoni. Uita cetateanul ca e nevoie sa se si asigure inainte de a traversa. Sunt satul de liceeni ce trec agale strada si daca ii atentionez (le amintesc sfintii in ordine alfabetica) ca ei se afla pe carosabil si nu eu pe trotuar, incetinesc traversarea doar sa imi arate ca ei au drepturi si eu nu. Problema mea e ca eu platesc impozit si rovinieta si ei nu. Nu zice nimeni ca nu au dreptul de a traversa, dar sa inteleaga atunci cand o artera este sufocata. A se vedea trecerea de la Unic dimineata; treverseaza pietonii in sir indian de zici ca e un nou mod de protest. Se blocheaza sensul giratoriu de la hotel ceahlau, asta in timp ce politia locala (fostii gardieni fara scoala si pregatire) stau in masini dand amenzi rutiere.
Mai nou, vad zilnic ambulanta mergand in misiune pe contrasens, in viteza pentru ca nu poate sari la cea viteza peste aceste obstacole. Creeaza alt risc de accidente, soferii din sensul opus fiind fortati sa intre in santul ce poarta numele de prima banda.
Personal, am gasit un nou mod de protest privind aceste cocoase; si e si util pietonilor si politiei rutiere sau locale (locale, adica fara scoala dar cu uniforma de politist): respect limita de viteza, incetinesc pana la oprire la fiecare „cocoasa” si ignor deranjul creat in spatele meu, pe tot kilometrul de blocaj rutier.
Chitic tace chitic privind problema. Apropo, l-au ales cetatenii pe Chitic?…nu imi amintesc sa fi pus stampila in baie. Celor ce o sa laude realizarile lui, le amintesc faptul ca orice nou primar are realizari la inceput, mai ales cand urmeaza alegeri; le amintesc ca a fost vice pe vremea domnitorului Stefan Gh. Eu laud un primar la sfarsit de mandat, in functie de realizari, nu la inceput de mandat cand e usor sa prostesti votantii folosind bani publici.
DA ce poti cere unora care atata au stiut ,sa puna indicatoare cu sens unic, sensuri giratorii , asfalt de nou cu damburi cum e prin fata la SPR NEAMT si Calmatoare mai nou, vezi chipurile pentru ca au reclamat unii locatari ca se circula cu viteza ! BINE ca acum TOATA lumea stie cat si cu ce viteza circula un autoturism , stau la geamuri cu radarul de viteza sunt subt Acoperire , parteneriat cu cei de la Politie . Lasa ca vine iarna ,iar atunci sa vezi ce se desprind bucati din ele ,daca trec vreo 2 ,4 camioane , cum spune MARIUS .
Cocoase gandite cu ochii inchisi.
Se poate face ceva mult mai usor si mai practic . Acele indicatoare rutiere cu semnul de trecere pietoni vopsite cu material reflectorizant si adaugate lampi luminoase intermitente care sa te avertizeze ca urmeaza o trecere pietoni.
Dupa care sa fie curatati copacii unde sunt amplasate acele
indicatoare .deoarece sunt mascate de crengile de copac .
Plus ce sar putea face marcajul stradal vopsit cu vopsea reflectorizanta ce este foarte vizibila si pe timp ploios genul cum sa facut cea de pe stefan cel mare la parcul zoo
Decat sa fie investitii la acele denivelari (cocoaseaibine ar face drumurile din oras cu simt de raspundere.b.dul Dacia General dascalescu si lista poate continua.
Si asa pentru acele cocoase pe acte sau platit destui bani.
Pe ei nu-i intereseaza ca porcaria asta cu cocoasele lor strica masinile,inerveaza soferii,etc.pe ei ii interseaza sa ia banii(frumusei)sa se distreze si sa rada de toti -DOBITOCI
Cheltuieli absolut inutile. Oricum nu ai cum sa depasesti viteza melcului din cauza calitatii mizerabile a strazilor. O cocoasa mai mult sau mai putin trece neobservata pe langa sumedenia de denivelari la care nu se uita nici dracu’. Holbati putin ochisorii la calitatea centurii dupa lucrarile de acum cativa ani si, daca timpul pretios va permite, deplasati-va funduletul pretios pe strada Burebista imediat dupa parcarea de la Petrodava.
Enjoy
Foarte bine , la cata nesimtire este in trafic , la mai multe .
Nae, sa inteleg ca tu nu prea iesi din oras; nu folosesti iesirea spre Bicaz distrusa, iesirea spre Bacau distrusa. Nu, tu esti un pensionar ce suna in fiecare zi la ambulanta ca il doare cotul din cauza soferilor nesimtiti. In schimb eu trebuie sa fac naveta sa iti platesc pensia, si trebuie sa ajung in timp util in afara orasului, ca lucrez in mediul privat si ma da afara daca mai intarzii de multe ori; si daca ma da afara o sa ma pensionez si eu pe caz de boala la 30 de ani, cum ai facut tu si o sa ma plang si eu pe urma de soferii nesimtiti, in asteptarea pensiei.
Pentru admin: este un usor atac la persoana, nu din rautate ci pentru a atentiona cu privire la faptul soferii nu sunt nesimtiti din cauza catova inconstienti la volan. Are si domnlu Nae dreptul la o opinie, dar fara a insulta pe cei ce ii platesc pensia la la venerabila varsta de 45 de ani ai lui.
Auzi Razvane, nici eu nu sant de acor cu Nae dar afla ca nu tu ii platesti pensia , ca Nae sau cine o fi si-a platit acesta pensie ,care si aceasta a fost impozitata a doua oara si te-a crescut si pe tine iar guvernantii au vandut ce au construit si au muncit acesti Nae sau cum s-or mai numi, deci nu te mai umfla in pene ca-i dai tu pensia. Cei ca i-au pensionat la 40 de ani ,sant urmasii lui Iliescu care i-au pensionat prin diferite HG si legi cu durata de 2-3 luni cu dedicatie si pe care tu ii votezi cam intotdeauna ,asa ca nu mai plange. Ai dreptate cu acele cocoase ,ca lumea a ajuns pe Marte si eu am circulat legal Bacau – Piatra Neamt si am reusit ,,performanta” sa fac o ora si 3/4 cu autoturismul, am vrut sa vad si eu cum este sa circuli legal dar absolut legal si mai vrei ca Romania sa avanseze?
Am scris de nenumarate ori despre iesirea spre Bicaz si nu sa luat nici o masura.Bine ca au suplimentat camerele pentri identificarea celor cu rovinieta pe traseul Piatra-Bicaz.
Este total totul pe dos ! Probabil mai sunt cateva proiecte sau fonduri care trebuiesc papate de cineva , si opa au aparut cocoasele! Mai bine preainteligentilor care conduceti carute( ca de ati avea masini ati stii), puneti mana si ganditi! Reabilitati si asfaltati portiunile de drum deteriorate, de fapt distruse, puneti semnalizari si indicatoare corespunzatoare, si apoi puneti va cocoasa in frunte, poate asa va vedeti in oglinda prostia !!!… Aici nu ma refer la acei care executa, ci la cei e aproba si dau ordine ! Rusine sa va fie ca spalati banii nostrii aiurea !!!
Veniti la mine si va spun eu care sunt prioritatile care circul aproximativ 5000 km / luna .
cu respect domniilor voastre , dar sincer va bateti joc de munca noastra, a oamenilor, a orasului…rusine sa va fie !!!
FACUTE IN BATAIE DE JOC
Mai bine ar reabilita naibii strada Fermelor, iesirea spre Ursuleti si portiunea de la Regiment pana la Dedeman. Asfaltul e denivelat rau pe langa borduri, efectiv rupi suspensia. Iar pe la Ursuleti e dezastru, iar langa asfalt sunt niste gropi pe partea necarosabila, de intri cu totul. M-am ferit sa fac loc unei ambulante si am crezut ca am intrat in vreun canal. Dar daca se face ceva acum, cand e rece, o sa tina asfaltul o gramada. Pana in primavara, daca apuca.
Lucian… Partea cu Ursulet nu e a Piatra Neamt-ului. Am cerut si eu la Primarie asfaltarea acelei portiuni si mi s-a raspus ca tine de Drumuri Nationale. Orasul Piatra Neamt nu se termina la semnul care a fost ani de zile granita.In urma cu ceva ani au mutat limita orasului ca cei smecheri ce si-au facut vile la Ursulet sa nu plateasca impozite de oras. Astfel potiune de la Ursulet este acum in comuna Alexandru cel Bun, unde, culmea, este primar Rotaru… fost primar de Piatra Neamt :). D-nul Rotaru a preferat sa asfalteze cu Publiserv niste strazi din comuna lui, dar strazi care duc in lateral… spre vilele smecherilor de care am pomenit. Raspunsul la intrebarea „de ce nu ati asfaltat potiunea de Ursulet?” a fost ” nu tine de comuna Al. cel Bun, tine de Drumuri Nationale”. Doar Primaria Piatra a facut o adresa la CNADR pentru reparatia acelui drum, dar cum „autostrazile” din tara au prioritate nu cred ca vom vedea drumul ala facut prea curand.
Deci arunca pisica unii in curtea celorlalti. La naiba, e vorba doar de cateva sute de metri de covor asfaltic. Dezmembram masinile pe portiunea aia. Rau e si pe celelalte doua portiuni (Fermelor si spre Dedeman), deoarece niste cretini s-au gandit dupa turnarea asfaltului sa puna… canalizare. Au spart, au astupat, apoi asfaltul carpit s-a lasat si arata ca valurile marii. Cinste celor responsabili!
Dupa cat mi-aduc aminte de foarte multi ani, limita orasului Piatra Neamt este in dreptul acelui ursulet ,unde era si un izvor captat si era o placere sa consumi apa de la acel izvor dar la portiunea aceia, firma care a asfaltat acea str a orasului si-a scos spaga care trebuia platita celor care lau incredintat lucrarile, aceiasi situatie este si la iesirea spre Tg Neamt ,mai sus de ocol si in acea portiune s-au economisit banii ptr spaga.
nu stiu sa faca niste poduri pentru trecerea de pietoni, dar daca ar face nu ar mai putea fura ei nimic… ce pacat de tara asta condusa doar de dobitoci…
Ar fi ideale niste pasarele,dar ptr noi e un vis frumos.
O prostie mai mare nici ca se putea. Am mai vazut orase si din tara si din afara dar ca al nostru oras atat de special nu mai este nici unul.
Puteau sa gaseasca alte solutii dar au ales-o pe caea mai proasta.
Nu mai spun ca eu trec de zeci de ori si nu traverseaza nimeni pe trecerile acelea.
Chiar traverseaza multa lume iar multi au incercat sa traverseze si nu au mai apucat,marturie stau crucile de pe marginea drumului.Sunt cateva depozite,vreo doua fabricute,o scoala si multi navetisti care zilnic se expun accidentelor ptr ca alta solutie mai buna nu este momentan.P.S. Aici,in zona anul trecut a fost dezmembrat si decapitat un pieton de catre un teribilist ce gonea cu peste 200 km la ora,iar acum 2 saptamani au mai murit 2 oameni ptr ca au fost in locul nepotrivit la momentul nepotrivit.
Gogu, poate gresesc dar accidentul finalizat cu decapitarea nu avea si cauza faptul ca victima era intinsa deja pe carosabil? Eu asa tin minte. Privind ultimul accident cu 2 victime, nu cumva au iesit fara sa se asigure de la o spalatorie? De aici, nu vad vina soferilor teribilisti ce gonesc cu 70 la ora pe sector limitat la 50.
Daca gresesc, cer scuze.
Gresesti Razvan,dar nu trebuie sa-ti ceri scuze.Victima trecea pe trecere si ca sa stii cum a intamplat cu adevarat sa stii ca un picior al victimei a fost gasit pe o casa la o zi dupa accident,iar capul victimei a fost in brate la pasagerul din dreapta.Daca era pe asfalt intins l-ar fi facut zob dar nu ar fi ajuns bucati din el la asa o distanta.Cat despre cel ce nu s-a asigurat iesind de la spalatorie ai dreptate,dar salvarea circula cu mult peste limita legala,nu avea semnale si nu era in misiune,altfel poate evita accidentul,sau daca avea semnale era mai atent cel cu Skoda.Crede-ma pe cuvant ptr ca am fost acolo si am vazut cu ochii mei.O zi buna iti doresc si sper din tot sufletul sa nu mai auzim de tragedii nici aici nici in alte parti cauzate de inconstienta unora .
Razvane ai dreptate dar vezi tu ,ca ptr un vinovat ii pedepsesti pe toti ceilalti? ptr un paduche arunci cojocul pe foc?
Serios nu trece nimeni sau nu stii cati copii si adulti au fost luati pe trecerile respective
Si care ar fi una din celelalte solutii ???
Semafoare cu buton. Functioneaza atunci cand cineva doreste sa traverseze. Este mult mai vizibil si autoritar un semafor rosu cu buton. Accepti ca si varianta de solutie?
Foarte buna solutia,am luat-o si eu in calcul ca fiind f buna,dar e vb de fonduri,semafoarele astea fiind f scumpe.Cum am mai zis cred si sper ca aceasta sa fie o solutie de moment.P.S. cate semafoare cu buton avem in oras ?Doar doua si tot din cauza preturilor mari.
Sa vezi distracție la dezapezire
De aici si expresia: DISTRACTIA COSTA 🙂
Si, dupa cum spuneam prin alte comentarii, SUNT FACUTE CA DRACU, o balega in mijlocul drumului, sunt foarte abrupte si indiferent cat de redusa ar fi viteza, tot iti baga un soc in amortizoare. La cat mai multe masini de mare tonaj !