Și-au împărțit terenul Casei Pionierului, dar au uitat să îl scoată din patrimoniul național
Terenul de la fosta Casa a Pionierilor, actualul Palat al Copiilor, a fost vândut cui trebuie și la ce preț trebuie de către primăria Piatra-Neamț, plină acum de personaje politice care se dau zâne imaculate, dar…
Pentru cei care nu știu povestea, pe scurt, mare parte din terenul ce aparținea Casei Pionierilor de pe strada Ștefan cel Mare a fost vândut de primărie în urmă cu mai mulți ani la prețuri derizorii unor persoane importante. Acum, fosta curte a Casei Pionierilor s-a umplut cu vile de tip palat.
Ce au uitat să facă cei care au vândut și ce face tema unei cercetări este faptul că terenul vândut de primărie figurează în continuare în acte ca parte a monumentului istoric. Deci, pe lângă cei care au vândut, se pare că au acum o problemă și cei de la Cultură care nu au făcut nimic și chiar și actualii locatari din clădirea primăriei care ar trebui să anuleze vânzarea acelui teren, dar se fac că nu știu nimic.
Din ce acte au ajuns în posesia noastră situația nu arată bine deloc atât timp cât acel teren, parte integrantă a monumentului istoric, este în continuare în evidențele naționale și internaționale cu cod de identificare și de fapt el a fost lotizat și vândut.
Va urma…
Da vedem cine are inima să demoleze bordeiul ilustrului chirurg .
As vrea sa vad eu primarul care face chestia asta .
Dom’ primar a închis Gradina ZOO, simbol al orașului, cu „voturi pe facebook”. Ce’ar fi ca din proprie inițiativă să redea curtea Palatului Copiilor – copiilor?