Sfârșit tragic pentru o femeie din Agapia. A murit lovită de creanga unui copac
O femeie de 46 de ani și-a pierdut viața, miercuri, 7 noiembrie, după ce o creangă de copac s-a rupt şi a lovit-o în cap.
„În urma cercetărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în data de 7 noiembrie, în jurul orei 12:00, un bărbat de 50 de ani, o femeie de 46 de ani și un tânăr de 26 de ani, toți din localitatea Agapia, s-au deplasat în fondul forestier aflat în administarea Ocolului Silvic Tîrgu Neamț pentru a culege ciuperci. La un moment dat, cei doi bărbați s-au abătut de la drumul forestier, iar în momentul în care s-a întors au observat că femeia era căzută la sol și au constatat că fusese lovită de creanga unui arbore.”, a precizat Georgiana Moșu, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.
Tânărul a apelat „112”, în jurul orei 14:00, iar la fața locului s-au deplasat un echipaj cu asistent medical al Serviciului de Ambulanță și unul din cadrul Secției de Poliție Rurală Crăcăoani.
Ambulanța a preluat victima care era în stop cardio-respirator și cu hemoragie internă, au efectuat manevrele de resuscitare și au transportat-o la Spitalul din Tîrgu-Neamț. Ulterior, în unitatea spitalicească i s-a constatat decesul, fapt pentru care a fost transferată la Serviciul de medicină legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Poliția efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au dus la decesul femeii, totodată fiind deschis și dosar penal pentru ucidere din culpă.