Sf. Mare Mc. Fevronia
Sfânta Mare Muceniță Fevronia este pomenită în calendarul creștin ortodox la 25 iunie.
A trăit în timpul împăratului Dioclețian (284-305). La vârsta de 20 de ani se afla într-o mănăstire din Mesopotamia. Din mănăstire a fost scoasă, în vremea persecuțiilor împotriva creștinilor, de către cei trimiși de împărat pentru a stârpi creștinismul din acea regiune.
Sfânta Muceniță a mărturisit fără teamă, înaintea autorităților, că este creștină. Fevronia şi-a păstrat credinţa în Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu tărie şi curaj, răbdând numeroasele chinuri la care a fost supusă. În cele din urmă a primit moarte martirică, iar trupul ei a fost dus înapoi la mănăstire.
Martori la o astfel de tortură cei doi comandanți ai corpului de oaste trimis să-i prindă și să-i omoare pe creștini, Lisimah și Prim, au crezut în Hristos și s-au botezat.