Se scoate la licitație un nou lot al Autrostrăzii Unirii: Pipirig – Vânători Neamț (Leghin)
Ministerul Transporturilor și CNAIR au anunțat lansarea licitației pentru un nou lot al A8 (Autostrada Unirii).
CNAIR a transmis astăzi la ANAP documentația necesară lansării procedurii de achiziție publică pentru Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin), în lungime de 19,3 km.
Pe traseul acestui nou lot de autostradă din Moldova vor fi construite inclusiv 7 tuneluri (cu o lungime totală de 1,44 km) și 46 de poduri, pasaje și viaducte.
Construcția va avea o durată de maximum 48 de luni (12 luni proiectare şi 36 de luni execuție). Sursa de finanțare: Programul Transport (PT) 2021-2027.
Urmează publicarea Anunțului de Participare (în cadrul căruia se va stabili și data de depunere a ofertelor), după validarea documentației de către ANAP, a precizat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.
![whatsapp](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/12/whatsapp.png)
![aplicatie android ziar neamt](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2022/10/Descarca-acum-940-×-940-px-800-×-100-px.png)
![disclaimer ziarpiatraneamt.ro](https://www.ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2023/06/disclaimer-1.png)