„Schimbarea la față” a școlii din cartierul Văleni, Piatra-Neamț

1
ÎNAINTE

Nu este o noutate faptul că ziarpiatraneamt.ro a adus în repetate rânduri la cunoștința publicului și a autorităților problemele de la școala din cartierul Văleni din municipiul Piatra-Neamț, probleme care țin de condițiile improprii, lipsa de căldură, de curățenie, absenteism școlar, acte de violență etc.

Eforturile publicației noastre nu au fost în zadar și a apărut implicarea primarului Dragoș Chitic și a Consiliului Local, implicare care s-a materializat prin refacerea fațadei școlii, existând promisiuni ferme că până la începerea sezonului rece să se rezolve și problema agentului termic.

DUPĂ

Prin colaborarea instituțiilor abilitate sperăm să se diminueze și actele de violență în rândul elevilor, iar cadrele didactice să își poată desfășura cât mai eficient activitatea. Nu în ultimul rând, sperăm ca toate aceste investiții să fie menținute în siguranță, iar monitorizarea lor să fie 24 din 24, mai ales că vorbim de bani publici și o instituție care este responsabilă cu educarea viitorilor adulți din societatea în care trăim. Dacă până acum școala din Văleni era abandonată la propriu de cei responsabili cu administrarea ei, iată că a apărut Soarele și la periferie, iar elevii din zonă pot beneficia de condiții similare cu celelalte școli din oraș.

„În urmă cu aproximativ două luni am mers la Școala din Văleni împreună cu echipa de consilieri PNL din Consiliul Local Piatra-Neamt (click aici pentru detalii) pentru a analiza problemele acestei unități de învățământ. Astăzi, o parte dintre lucrările necesare acolo au fost deja realizate. A fost refăcută fațada școlii care era total inestetică și deteriorată , investiție ce asigură și un confort termic suplimentar în sălile de curs. Lucrăm deja și la rețeaua de alimentare cu gaz metan prin care vom asigura încălzire centralizată până la începerea sezonului rece următor.”, a declarat primarul Dragoș Chitic.

Citiți și:

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Maria Mihalache spune

    sper ca nu se opreste ca de obicei

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate