Scandal ca la ușa cortului la secretariatul spitalului. Mafia face tot ce poate

2

Ce mai face mafia din spital? Mafioții au început să instige pacienții contra conducerii spitalului și să le recomande să meargă la secretariat, la biroul directorului, să facă scandal.

Așa s-a întâmplat și ieri când un pacient instigat de medicul lui a venit la conducerea spitalului cu mulți nervi și scandal să ceară socoteală de ce nu i se dau materialele medicale necesare unei operații. În realitate era vorba de niște șuruburi care fuseseră comandate la firma care le produce, dar au venit la alte dimensiuni și a fost reluată comanda, deci e vorba despre o întârziere care nu este ieșită din comun.

Scandalagiul a declarat în schimb că medicul lui i-a spus altceva și anume că directorul spitalului NU VREA să-i aducă acele materiale mecesare operării, deși directorul spitalului nu are nicio treabă cu achiziționarea materialelor, acestea făcându-se printr-un departament specializat al spitalului.

Interesantă noua strategie de pus presiune psihologică pe conducerea spitalului prin instigarea pacienților la a face scandal, dar stăm și ne întrebăm ce va urma? Dacă s-a ajuns ca mafia din spital să se folosească de afecțiunile si disperarea pacienților înseamnă că s-a ajuns foarte departe.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Ciochina Constantin spune

    E dezastru la spitalul judetean neamt.
    Ministrul sanatatii ar trebui sa faca o vizita de urgenta si aici sa vada cum stau saracii pacienti pe la usa doctorilor care nu isi fac meseria cum trebuie si nu le pasa de oamenii aia care chiar au nevoie de ajutor.
    Spun asta pentru ca am fost prin mai multe spitale Iasi Tg mures etc si am vazut mult mai mult respect de la doctor pentru pacient cu toate ca sunt platiti si acum chiar bine din salariile noastre dar ca la Piatra Neamt atata nepasare si dezinteres nu am mai vazut si ma refer in special la sectia de hematologie.

  2. Vasile Bruma spune

    Si eu copilul meu a fost „dat afara” din spital cu mana fracturata…motivul „ma doare undeva ca are man rupta…o sa il fac eu candva bine…o sa il operez”…cu toate ca nu trebuia operat ci doar asezat mecanic…dupa 24 ore fara macar o pastila internat, fiind ne am luat si am plecat….problema s a rezolvat in fix 12min la Tg Mures…aia pot…fara nici un ban…astia nu pot…vroia sa ii dau vreo mie de euro sa opereze ce nu era de operat…eu nustiu ce dracu e in orasul asta

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate