S-a lămurit problema incompatibilității Danielei Soroceanu, acuzată că a contribuit direct la angajarea soțului la Complexul Muzeal

0

Din seria „Cum să stricăm imaginea unui om” se înscrie și povestea lui Cristi Soroceanu, soțul fostului prefect Daniela Soroceanu, care a ajuns printr-o minune, adică legal, dar ”ajutat”, director de marketing la Muzeul de Istorie din Piatra-Neamț.

  • angajat ”ilegal pe model „Dosarul Bombonica – DGASPC Teleorman”
  • ”prefectureasa Soroceanu, cea care are deja o plangere penala la DNA pentru ca a participat la numirea sotului ei pe postul de director de marketing la Complexul Muzeal Neamt ”
  • ”O „șmichirie” aparent legală dar care este – în esență – total NELEGALĂ după cum spun cei mai pricepuți.”
  • ” E imoral dar și ilegal și – culmea-cumilor – Soroceanu ”

Cam așa arătau unele citate din presa locală prin anul 2018. Acum situația s-a lămurit, ANI a spus că nu e vreo incompatibilitate și dosarul s-a clasat. Singura publicație care a fost corectă din punct de vedere jurnalistic și a revenit asupra subiectului, chiar dacă a făcut-o critic, a fost Ziarul Atacul. În rest, toți cei care s-au găinățat în capul soților Soroceanu pe tema angajării la Complexul Muzeal Județean a lui Cristi Soroceanu au uitat să mai spună că acuzațiile lor de fapte ilegale au fost analizate de instituții și sunt false…

Desigur că nu vorbim de moralitatea angajării. Se vede din satelit că ceva nu este în frumos la acea angajare, dar legal totul este în regulă. Chiar ar fi fost culmea ca Daniela Soroceanu să nu cunoască toate chichițele legale și să cadă într-o astfel de capcană de incompatibilitate.

I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate