Rezervație naturală pe Cozla în loc de Grădină Zoologică?
În cadrul emisiunii ”De vorbă cu Iosub Robert” difuzată la TVM în seara zilei de luni, 21 martie, care i-a avut ca invitați pe viceprimarul Cătălin Misăilă și președintele Asociației ”Nicu Albu”, Iulian Luca, s-a dezbătut un subiect important pentru municipiul Piatra-Neamț: soarta parcului zoo și a muntelui Cozla.
Problemele legate de investițiile recente în muntele Cozla (telegondolă, pârtie, construcții pe platou, infrastructură etc.), mai ales că acesta este inclus în programul Natura 2000 (locul fosilifer Cozla), deci este o arie protejată, sunt bine cunoscute și îndelung dezbătute de noi în mai multe articole în decursul anilor.
Principala problemă, însă, este riscul de alunecare de teren, un risc care nu e de ieri, de azi, ci are un precedent încă din secolul al XIX-lea. Un mare necaz pentru locuitorii de la poalele Pietricicăi s-a abătut în noaptea de 21 spre 22 mai 1897, prin surparea muntelui Cozla când datorită ploilor abundente, s-au distrus şi acoperit cu desăvârșire un număr de 21 case cu toate dependinţele lor, a locuitorilor ce erau sub acel munte. Cauza naturală a fost faptul că solul este așezat pe un subsol de gresie compactă, iar o parte pe șisturi friabile. Solul fiind pietros, apa se infiltrează cu ușurință, ajunge la pătura şistoasă şi, baza coastelor fiind slăbită prin eroziuni, straturile alunecă, târând în cursul lor şi solul, provocând astfel alunecările de teren. Cât priveşte cauza artificială, aceste terenuri pentru a nu se surpa trebuie menţinute, împădurite, iar baza coastelor apărată de eroziuni şi întărită. Mai are loc o alunecare dezastruoasă în 1903, când s-au luat mai multe măsuri: oprirea oricărei tăieri de arbori, arbuşti şi spini; oprirea cu desăvârșire a păşunatului; oprirea oricărei săpături sau extracţiuni de piatră. Toate acestea concomitent cu captarea şi devierea apelor în rigole împietrite, întreaga desfăşurare a coastei surpate va fi fixată în baraje de gard, aşezate în mod transversal şi din 4 în 4 metri de distanţă, plantarea cu pin şi molid a tuturor coastelor.
Necesitatea consolidării muntelui Cozla este conștientizată la nivel administrativ, motiv pentru care viceprimarul Cătălin Misăilă colaborează cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în vederea accesării de fonduri de la Fondul de Mediu în cadrul secțiunilor care vor fi deschise începând cu luna aprilie „Parcuri urbane” și „Consolidări de terenuri degradate”. De asemenea, Iulian Luca, prin Asociația ”Nicu Albu” a propus primăriei municipiului Piatra-Neamț un parteneriat public-privat prin care muntele Cozla să fie reamenajat cu trasee turistice și zone de agrement, iar grădina zoologică să fie transformată într-o rezervație naturală, animalele fiind mutate la nivel superior, într-un spațiu de câteva hectare. Prioritară, însă este consolidarea zonelor de eroziune care pot afecta în orice moment locuințele și siguranța cetățenilor din zonă.
Desigur că la nivel teoretic, totul pare a fi bine și frumos, însă practic situația muntelui Cozla este dezastruoasă din foarte multe puncte de vedere. Pe de o parte, investițiile s-au dovedit a fi nerentabile, pe de altă parte este nevoie de alte investiții care să remedieze efectele negative ale modificărilor de infrastructură, defrișărilor și construcțiilor de pe Cozla. Sperăm că în al 12-lea ceas autoritățile și ONG-urile vor găsi soluții de continuare a proiectelor de investiții începute și vor pune în valoare muntele Cozla în vederea creșterii atractivității turistice și siguranței localnicilor care pot fi afectați în orice moment de riscul de alunecare de teren. De asemenea, este foarte important și ce se va întâmpla cu animalele din gradina Zoo. Deși administratorii susțin că spațiile în care sunt ținute aceste animale întră în standardele legii, vă invităm să vizitați parcul pentru a vă convinge singuri dacă acele animale merită să fie ținute în astfel de condiții sau preferabil este să se realizeze o rezervație naturală pentru acestea. Susținem propunerea Asociației ”Nicu Albu” în acest sens, însă rămâne de văzut dacă această propunere va rămâne doar pe hârtie sau va fi, într-adevăr, realizată.
Alte articole pe aceeași temă:
- Locul animalelor sălbatice nu e în circuri sau parcuri zoo!
- Pârtieeeee!!! Vine Cozla la vale !!!
- SURPAREA MUNTELUI COZLA
- Probleme la refacerea drumului de pe Cozla
- Observatorul de pe Cozla luat la ochi de anchetatori
- Parcul Cozla din Piatra-Neamț împlinește 110 ani de la inaugurare
- 110 ani de la inaugurarea Parcului Cozla
- Defrisari masive pe Cozla
- TREBURI URÂTE ÎN PARCUL COZLA(partea I)
- Dezvoltarea infrastructurii turistice pe masivul Cozla
- Ne pare rau ca am avut dreptate: usor, usor, Masivul Cozla se va muta in oras
M. I.
Hai ma ce naiba ce ne trebuie asa ceva faceti niste vile case misto la smecheri i din politic pai da voi ce ziceti ???
Oricum spatiul pentru animale este insuficient pacat ca padurea cade pe noi si noi tinem animalele intre fiare si beton .
Exact, asta trebuie orașului, avem detoate și asta ne lipsea…
De cind in apropierea gradinii zoo s-au ridicat vilele unor persoane sensibile la mirosuri se incearca prin orice mijloace desfiintarea acesteia.
Nu are cine sa vada nimic.
In perioada marelui jaf de pe vremea lui Pinalti a fost complet devalizat acest oras.
Cozla este praf si pulbere.Drum pavat de 100 ani distrus.Copacii taiati/distrusi,alunecari de teren,despaduriri masive….in curind nu va mai fi nici un copac pe acel deal.
Milioane de euro bani alocati pentru lucrari de reabilitare.Toti furati.Numai lucrari in bataie de joc.
Au fost vindute toate proprietatile orasului,bineinteles, cei care le-au cumparat au fost cei din gasca de criminali care au distrus acest oras.
Nu este nici o ancheta.
Nici nu are cum sa fie.Toate institutiile statului fara exceptie erau pres in fata lui Pinalti.Si acum sunt conduse de aceeasi oameni.Oameni corupti si compromisi,niste slugi patetice si fara caracter.
Vorbim de Parchet/IPJ
Dupa atitia ani NIMENI nu este arestat la aceste 2 institutii care sunt coloana mafiei in aceasta tara.
Si uite asa,datorita marelui jaf,toate gunoaiele si toti hotii au s-au mutat pe Stefan cel Mare.
Super tare ideea transformarii parcului zoo in rezervatie naturala mai ales in oras.Cred ca intersant este terenul care va ramane pana la urma.Au mai fost incercari de acest gen pentru ca cineva sa obtina aceasta locatie.
Si la Casa Pionierilor a fost un teren care probabil si pe acesta au vrut sa il transforme tot intr-o rezervatie,ghinion, s-a vandut ,in loc sa se faca ceva pentru copii care chiar meritau un loc al lor de relaxare.
Cred ca ar fi interesant de vazut cine a cumparat terenurile si la ce pret.Pentru unii probabil le-a purtat noroc si au ajuns si in Parlamentul Romaniei.