Proiect pus în dezbatere publică pentru modificarea şi completarea OG nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar – veterinare şi pentru siguranţa alimentelor

0

ANSVSA a pus pe 8 august 2023, în transparență decizională, un proiect de OUG pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar – veterinare şi pentru siguranţa alimentelor. Argumentul principal al acestor modificări este armonizarea legislației naționale cu cea europeană.

Documentul are 86 de pagini și modifică mai multe aspecte din legislația curentă.

Una dintre cele mai drastice măsuri propuse este aceea a reținerii oficiale pentru 48 de ore a mijlocului de transport utilizat la transportul de animale din speciile bovine, ovine, caprine, porcine, camelide, cervidee, reni și ecvidee identificate, dar neînsoțite de documente sanitar-veterinare, pentru care transportatorul nu poate face dovada trasabilității animalelor, precum și a animalelor transportate cu acesta.

Dacă în termen de 48 de ore de la reținerea oficială a mijlocului de transport și a animalelor transportate cu acesta, deținătorul nu face dovada trasabilității animalelor, Autoritatea, prin structurile teritoriale, dispune confiscarea mijlocului de transport utilizat la transportul de animale din speciile bovine, ovine, caprine, porcine, camelide, cervidee, reni și ecvidee, precum și a animalelor transportate cu acesta, în vederea valorificării sau a distrugerii, în funcție de rezultatul analizei de risc privind difuzarea de boli la animale și oameni realizată conform prevederilor legislației sanitar – veterinare în vigoare.

De asemenea, se introduc noi prevederi cu privire la microciparea tuturor animalelor de companie, inclusiv pisici și dihori:

Termenul limită pentru formularea în scris a propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu valoare de recomandare, cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice, este a 10-a zi de la afişarea pe pagina de internet.

  • Autoritatea Națională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Bucureşti, Piaţa Presei Libere nr. 1, Corp D1, Sector 1, Cod Poştal 013701
  • e-mail: [email protected]

Vă recomandăm să citiți documentul integral și dacă aveți sugestii de modificare să o faceți în termenul legal și la datele de contact precizate. Proiectul de OUG NU este în vigoare și nu produce efecte, este încă în faza de dezbatere publică.

Proiect_OUG_modificare_OG_42_2004-08.08.2023

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate