Priveliște „de neuitat” pentru cei aproximativ 5000 de turiști care ne-au vizitat orașul
Municipiul Piatra Neamţ a fost atestat, în octombrie 2009, drept staţiune de interes naţional, devenind astfel unul dintre nenumărate puncte de atracție turistice ale Moldovei. An de an, cu diferite ocazii, turiștii nu au întârziat să apară. Anul acesta aproximativ 5000 de turiși ne-au vizitat orașul cu ocazia Sărbătorilor Pascale însă, din păcate, în imediata vecinătate a gării au fost întâmpinați de o priveliște „de neuitat”…
Înainte de a intra în alte amănunte, haideți să ne amintim ce ne spuneau autoritățile locale în 2010 într-un alt articol de-al nostru pe această temă: „Punctul de informare turistică deschis lângă stația de plecare a telegondolei din zona Gării va funcţiona în fiecare zi a săptămânii, în intervalul orar 10.00 – 18.00. În acest punct de informare turistică există în permanenţă o persoană cunoscătoare a două limbi de circulaţie internaţională, care va răspunde întrebărilor adresate de cei care vin să viziteze oraşul. Totodată, împărţim gratuit pliante şi hărţi cu obiectivele turistice din zonă”.
Acum vă invităm să admirați și dumneavostră acest minunat infopoint, care a fost de un real ajutor turiștilor noștri, în speranța că aceste imagini nu vor ajunge să ne reprezinte drept… staţiune de interes naţional. Și mai sperăm că, într-un final, după ani de sesizări în cadrul a numeroase articole dedicate acestui subiect, poate totuși va face cineva ceva în privința asta…
Alte articole:
http://www.ziarpiatraneamt.ro/informarea-turistica-in-piatra-neamt-o-gluma-proasta
http://www.ziarpiatraneamt.ro/informarea-turistica-pe-cele-mai-inalte-culmi-la-piatra-neamt
http://www.ziarpiatraneamt.ro/bani-cheltuiti-neprofesionist-pentru-promovarea-turistica-a-orasului-piatra-neamt
Alexandra Lică
Poate se evapora si foisorul din parcul central, care are, de asemenea, pretentii de punct de informare turistica. Sa-l scoata, frate si pe ala si sa lase loc la toate instalatiile de joaca care s-au inmultit ca ciuperca trotuarelor!
numai asa se iau masuri!felicitari!
cu ocazia acestui articol, punctul de informare turistica s-a evaporat