Precipitații mixte și risc de formare a poleiului. Vezi cum se circulă pe drumurile naționale din Moldova
DRDP Iași transmite că în această dimineată circulația pe drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară normal, fără blocaje cauzate de starea vremii sau a carosabilului.
Partea carosabilă este umedă în majoritatea județelor, cu porțiuni de zăpadă frământată, în strat de 0-1cm spre acostament, în județele Bacău (DN 2G) și Neamț.
Cerul este acoperit, cu precipitații mixte (ploaie, lapoviță, burniță, ninsoare), cu tendință de formare a poleiului și aspecte de ploaie înghețată în jumătatea nordică a județului Suceava. Vântul bate cu viteza de 15-20 km/h, respectiv 20-30 km/h din sector nordic, în județele Galați și Suceava, iar temperatura aerului în regiune este cuprinsă între -3°C (Câmpulung Moldovenesc) și 3°C (Galați).
Pe timpul nopții, la nivelul DRDP Iași s-a acționat cu 132 autoutilaje și s-au răspândit 868 tone de material antiderapant. În prezent, pe drumurile naționale din administrare se acționează cu 60 de autoutilaje.
În continuare, recomandarea DRDP Iași pentru conducătorii auto este de a circula cu atenție sporită și cu echiparea corespunzătoare a autovehiculelor, având în vedere în special riscul de formare a poleiului, pe fondul ploilor anunțate de meteorologi, cu atenționări de intensificări ale vântului.
Informații privind starea drumurilor naționale:
- Dispecerat DRDP Iași: 0232/213168
- Dispecerat CNAIR: 021.93600, 21.264.33.33, 021.264.33.34
- TELVERDE – 0800.809.360, [email protected]