Polițele Euroins, prelungite până în decembrie. Aproape 2 milioane de asigurări RCA sunt vizate

0

Tribunalul București a hotărât în data de 9 iunie 2023 deschiderea procedurii falimentului societății Euroins România Asigurare Reasigurare S.A.

Potrivit legislației în vigoare, polițele de asigurare emise de Euroins România au o valabilitate de 90 de zile începând de la această dată, respectiv până la 8 septembrie 2023 (exceptând polițele de garanții, pentru care termenul de valabilitate este de 150 de zile și se împlinește la data de 7 noiembrie 2023).

În acest sens, premierul Marcel Ciolacu a precizat că valabilitatea polițelor va fi prelungită până pe 8 decembrie, întrucât aproape 2 milioane de polițe Euroins sunt încă în vigoare.

O decizie importantă este prelungirea valabilității polițelor Euroins cu încă trei luni, adică până pe 8 decembrie. Motivul acestei modificări cred că este legitim. Sunt încă în vigoare peste 1,8 milioane de polițe RCA emise de Euroins, iar dacă s-ar păstra termenul actual de expirare 8 septembrie, este evident că ar exista un real pericol de scădere a gradului de cuprindere în asigurarea obligatorie RCA a unui segment uriaș din parcul auto național.”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate