Pictorul Gheorghe Vadana a împlinit astăzi 87 de ani
Astăzi, 3 februarie, Galeria de Artă „Lascăr Vorel” a găzduit un minunat vernisaj, aflat sub semnătura pictorului Gheorghe Vadana. Evenimentul, de tradiţie, a fost organizat chiar de ziua de naștere a cunoscutului artist, care a împlinit vârsta de 87 de ani.
Expoziția care reunește un număr mare de tablouri, multe în acuarelă, a fost vernisată în prezența prietenilor, rudelor, dar și a celor care îi apreciază creațiile.
Din păcate, Gheorghe Vadana, decanul de vârstă al artiștilor plastici din județul Neamț, din cauza problemelor de sănătate nu a putut participa la vernisajul expoziției sale, în mijlocul celor dragi. Cei prezenți i-au urat sănătate, iar pictorul Ștefan Potop, preşedintele U.A.P.R.- Filiala Neamț, i-a transmis că îl așteaptă la celelalte acțiuni, care se vor desfășura în acest an.
Despre artistul plastic și profesorul Gheorghe „Puiu” Vadana a vorbit criticul de artă Lucian Strochi.
„Are o privire proaspătă și un mod inedit de a vedea natura. Întotdeauna vede mult mai în adâncime, mai mult decât vedem noi. Ceea ce surprinde în expoziția de față este o întoarcere la decorativism și la simboluri. Foarte multe tablouri nu mai au ca fundal peisajul, ci propuneri […] Mulţi dintre pictori îl recunosc ca tatăl lor, patriarhul. Îl privesc cu un respect infinit, nu doar pentru valoarea operei sale, care în timp s-a consolidat, ci pentru că este un om bun, un spirit conciliant.”, a precizat criticul Lucian Strochi.
La final, fratele artistului plastic Gheorghe Vadana, aflat la vernisaj, a făcut următoarea mărturisire: „Mă bucur că avem ocazia să-l mai privim încă o dată, prin lucrările lui. Îmi pare rău că este slăbit și nu a putut fi împreună cu noi. El trăiește prin tot ce a creat și a gândit. ”
Amintim că, recent, Consiliul Local al municipiului Piatra-Neamț i-a înmânat pictorului Gheorghe Vadana titlul de cetățean de onoare.