Pictori români în campania pentru Independenţă

În timpul campaniei din 1877-1878, patru pictori români au însoţit trupele pe câmpul de luptă din dorinţa de a exprima concret ataşamentul pentru marele eveniment pe care l-a trăit ţara noastră. Cei care şi-au propus să fie alături de ostaşii români şi au redat cu măiestrie evenimentele trăite au fost George Demetrescu Mirea, Sava Henţia, Carol Popp de Szathmari şi Nicolae Grigorescu.
George Demetrescu Mirea (1852-1934) şi-a legat numele de Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti unde a fost profesor şi director timp de trei decenii, orientând-o spre o direcţie neoclasică şi istoricizantă. În timpul războiului pentru Independenţă a realizat o serie de schiţe care ne arată evoluţia gândirii sale plastice la o vârstă foarte tânără, completând şi documentaţia despre evenimentul dramatic. Ca ataşat pe lângă serviciul sanitar al gen. dr. C. Davila, Mirea a schiţat soldaţi în diferite ipostaze în portrete şi compoziţii de pe front: „Trecerea apei de către un regiment de roşiori”, „Post de Cruce Roşie”, „Roşior călare”, „Cap de dorobanţ”. Opera de seamă a lui Mirea este pictura în ulei „Bătălia de la Smârdan” realizată în 1889.

 
Un alt pictor care a însoţit trupele române pe frontul de peste Dunăre a fost Sava Henţia (1848-1904). El a redat scene statice, figuri şi întâmplări surprinse la faţa locului, având o predilecţie pentru cai cărora le-a redat mişcarea şi anatomia cu multă pricepere. O lucrare valoroasă este „Întâlnirea”, cu reale calităţi de construcţie şi punere în pagină a celor doi ofiţeri. Între operele realizate în ulei se află tablourile „Bivuac – 1877”, „Roşior călare pe un buiestraş” şi „Transport de provizii”, lucrări cu calităţi cromatice deosebite, realizate într-o factură academică, realistă.

Spre deosebire de Mirea şi Sava Henţia, care erau artişti tineri, Carol Popp de Szathmari (1812-1888) avea 65 de ani în timpul războiului şi acumulase o bogată experienţă creatoare. El ne-a lăsat un mare număr de desene folosite la realizarea ilustraţiilor apărute în presa din ţară şi cea străină. Dintre acestea foarte sugestivă este lucrarea care surprinde aclamarea regelui Carol I la trecerea printr-un amplasament de artilerie. Desenele lui Szathmari redau autenticul nealterat de fantezia artistului, ceea ce a contribuit la cunoaşterea adevărului istoric.
Nicolae Grigorescu (1838-1907) se afla, de asemenea, în plină maturitate artistică în timpul campaniei pentru Independenţă. Operele realizate după cronologia evenimentelor sunt în primul rând schiţele cu soldaţi şi ofiţeri, scene de luptă şi cu prizonieri, convoaie cu mărfuri şi răniţi. Ca observator al vieţii, artistul simte nevoia să se apropie de figura umană căreia îi descifrează dârzenia, simplitatea gesturilor, atenţia încordată din timpul luptelor. El a surprins cu multă sensibilitate faţă de suferinţele semenilor coloanele cu prizonieri turci în schiţele „Convoi de prizonieri” şi „Popas cu căruţe”. Capodopera pictorului cu acest subiect este pictura în ulei „Prizonieri turci” care redă trei portrete de bărbaţi profilându-se pe fondul ceţos al pânzei. Dintre scenele cu bătălii lucrarea „Atacul de la Smârdan” l-a preocupat timp de 8 ani de la comanda primită din partea Primăriei Bucureştiului. Tabloul final este foarte dinamic, personajele exprimă avânt, încrâncenare, dorinţa de supravieţuire şi de a învinge.

Cel care a stat în mijlocul soldaţilor şi a suferit neajunsurile războiului a creat o operă pătrunsă de patriotism. Nicolae Grigorescu este unul dintre marii rapsozi ai Independenţei şi lucrările realizate în tehnici şi materiale diferite rămân cu valoare de unicat în patrimoniul artistic naţional.

Muzeograf Violeta Dinu