Peste 3.800 de absolvenţi din Neamț s-au înscris la prima sesiune a Bacalaureatului

0

Peste 3.800 de absolvenţi din Neamț s-au înscris pentru a susține probele scrise ale Bacalaureatului. Sunt  3.288 de absolvenți din seria curentă și 528 din seriile anterioare.

În județul Neamț, pentru sesiunea iunie – iulie 2020 sunt organizate douăzeci și șapte de centre de examen și șase centre de evaluare (trei la Piatra-Neamț, două la Roman și unul în Târgu Neamț).

Prof. Mihai Obreja, inspectorul școlar general, ne-a transmis că în județul Neamț nu există niciun candidat sau cadru didactic în carantină, în izolare sau confirmat cu Covi-19. De asemenea, sunt 10 absolvenți care vor susține examenul în condiții speciale.

Primele rezultate vor fi făcute publice în 30 iunie, iar în perioada 6-9 iulie va fi organizată sesiunea specială pentru absolvenții de liceu care nu au acces la probele inițiale, din cauza unor probleme medicale.

Rezultatele pe care le vor obține absolvenții de liceu la Bacalaureat 2020 vor fi anonimizate, pe modelul notelor înlocuite prin codul unic al candidatului de la Evaluarea Națională.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate