Pericol în trafic! Conducători auto prinși sub influența alcoolului

0

La data de 13 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au depistat în trafic un bărbat de 53 de ani, din Piatra Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 208 G, în localitatea Tupilați.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la un centru de permanență, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.”, precizează IPJ Neamț.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

La aceeași dată, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au depistat în trafic un bărbat de 43 de ani, din Zănești, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitatea Podoleni.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la un centru de permanență, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.”, a transmis IPJ Neamț

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate