Participarea ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, la conferinţa „Europe on the move-Participation and Integration of EU-citizens”

0

Ministru delegat pentru relaţia cu românii de pretutindeni, Cristian David, a participat în perioada 7-8 mai 2013, la conferinţa „Europe on the move – Participation and Integration of EU-citizens”, organizată de ministerul austriac de interne, la Viena.

Cu această ocazie, în cadrul panelului de nivel înalt, ministrul delegat pentru relaţia cu românii de pretutindeni a arătat că lucrătorii mobili răspund cererii de forţă de muncă din ţările de destinaţie, volumul şi direcţia fluxurilor de mobilitate fiind influenţate, în principal, de cererea şi oferta generală de locuri de muncă. Totodată, demnitarul a subliniat dificultăţile cu care se confruntă ţările de origine în gestionarea aspectelor negative ale creşterii mobilităţii forţei de muncă în spaţiu european, precum efectul de „brain drain”, dar şi diminuarea semnificativă a contribuţiilor sociale.

Oficialul român a semnalat că eliminarea barierelor în calea mobilităţii lucrătorilor şi elaborarea unor mecanisme mai bine articulate pentru acordarea de şanse egale tuturor cetăţenilor Uniunii Europene sunt pârghii de acţiune care duc la diminuarea riscului muncii ilegale, precum şi a tensiunilor dintre comunităţile locale şi cetăţenii altor state care lucrează pe teritoriul acestora. Cristian David a subliniat legătura strânsă dintre mobilitatea forţei de muncă în plan european şi principiile de integrare economică a pieţei unice.

Pe parcursul evenimentului, ministrul delegat Cristian David a avut consultări cu reprezentanţii organizaţiilor specializate în domeniul gestionării migraţiei precum Demetrios Papademetriou, Presedintele Migration Policy Institute, Morten Kjaerum, Director Fundamental Rights Agency. S-au discutat opţiuni de cooperare şi valorificare a reuniunilor dedicate temei migraţiei în foruri multilaterale precum Organizaţia Internaţională pentru Migratie (Geneva) şi Organizaţia Naţiunilor Unite (New York).

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate