„Până când primarul Carabelea nu va înțelege prioritățile pietrenilor, PSD nu va veni la ședințele pe care le convoacă inutil!” – Florentina Moise

1

Președintele Organizației Municipale a PSD Piatra Neamț, Florentina Moise a anunțat în urmă cu câteva minute faptul că membrii PSD care fac parte din Consiliul Local Piatra Neamț nu vor participa la ședința organizată astăzi de primarul Andrei Carabelea.

Motivul este unul bine întemeiat, deoarece proiectul depus de PSD prin care să se acorde bani din bugetul local pentru sprijinirea familiilor în a-și plăti factura la căldură, a fost total ignorat de edilul orașului.

Până când primarul Carabelea nu va înțelege prioritățile pietrenilor, PSD nu va veni la ședințele pe care le convoacă inutil!
Vreau să știe cetățenii acestui oraș de ce eu și colegii mei din grupul de consilieri locali PSD nu vom răspunde convocării pentru ședința de îndată a primarului Carabelea, programată pentru astăzi, la ora 14! Pentru că nimic din ce a introdus pe ordinea de zi nu are caracter de urgență, iar ceea ce am propus noi, asigurarea unui ajutor pietrenilor care nu își permit să achite factura la căldură, a fost ignorat!
Aflați, domnule primar, că e foarte important să se asigure un minim ajutor familiilor monoparentale, care au în întreținere unul-doi copii, și pensionarilor din oraș, pentru a putea plăti factura la încălzire! Aflați că un ajutor lunar de 200 de lei de la bugetul local, cum am propus noi, cei din PSD, prin proiectul depus la Primărie și ignorat de dumneavoastră și minunata echipă cu care v-ați înconjurat, este strict necesar, pentru a scoate frigul din casele oamenilor.
Acesta este motivul pentru care vă vom ignora convocarea și vom rămâne alături de pietreni, căutând și luptând pentru a găsi soluții la problemele lor! Se pare că într-un an de mandat nu ați învățat nimic despre problemele comunității locale și e mare păcat! Pietrenii au nevoie de un primar care să le reprezinte interesele!
”, transmite Florentina Moise.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. FLORIN spune

    PSD sa nu mai bata campii cu aflatu in treaba si diversiuni asa cum e cu alocatia de 2 bani.
    NE-AM PLICTISIT DE ACESTE DECLARATII RASUFLATE
    Nimeni nu face copii pentru alocatia de 200 ron.
    PSD sa se ocupe de desfiintarea pensiilor speciale si de serviciu date de PSD si datorita carora Romania este furata de miliarde de euro pe an.
    PSD sa se ocupe cu reformarea statului bugetaro securisto mafiot fara numar carora le-a dat salarii aberante care au nenorocit aceasta tara si au indatorat-o pana la un maxim istoric de 140 miliarde euro.
    Cu banii economisiti din aceasta reforma se pot investi pentru beneficiul cetatenilor care vor face copii fara rahatul ala de alocatie.
    PSD=PNL=aceleasi diversiuni,ZERO REFORMA

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate