Ora de vară 2022. Veste proastă pentru somnoroși: vom dormi cu o oră mai puțin
În fiecare an, în ultima duminică a lunii martie, România trece la ora de vară.
Duminică, 27 martie 2022, va fi cea mai scurtă zi din an: va avea 23 de ore în loc de 24. Ceasul se dă înainte cu o oră și, astfel ora 3:00 va deveni ora 4:00.
Trecerea la ora de vară va duce la scurtarea duratei somnului cu o oră şi, implicit, trezirea mai devreme Potrivit specialiștilor acest lucru poate bulversa organismul. Acomodarea la ora de vară se face de la 2 la 15 zile.
- În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Până în 1939, ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00 şi prima duminică din octombrie, ora 01.00. Din 1941, ora de vară nu s-a mai folosit, fiind reintrodusă în România abia în 1979. Până în 1996, ora de vară se introducea de la sfârşitul lunii martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997 s-a trecut la ora de vară din ultima duminică a lunii martie până în ultima duminică din octombrie, potrivit Observatorului Astronomic.
În 2019, Parlamentul European a votat în favoarea unei propuneri de renunțare a obligativității trecerii la sistemul orei de vară și de iarnă. Conform acestei propuneri, fiecare stat membru al Uniunii Europene urma să decidă dacă va păstra actualul sistem sau va renunța la schimbarea orei.