Opt persoane reținute după o „reglare de conturi” (NEAMȚ/UPDATE)

0

La data 17 iulie a.c., s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de 8 persoane, fiind introduse la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Neamț, urmând ca astăzi să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman în vederea luării unei măsuri preventive.

Reamintim că la data de 16 iulie a.c., în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman  au fost sesizați prin apel 112, cu privire la  faptul că pe strada Primăverii există un conflict între mai multe persoane.

La fața locului au fost direcționate echipaje de poliție și jandarmi în vederea aplanării conflictului și stabilirii situației de fapt.

Din primele verificări a reieșit faptul că, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, între membrii a două familii, cu vârste cuprinse între 27 și 53 de ani, ar fi izbucnit un conflict, aceștia exercitând reciproc acte de violență fizică și amenințări.

Patru persoane au fost transportate la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri de  specialitate, unde ar fi izbucnit un alt conflict, fiind aplanat de polițiști.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare, persoanele fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 61/1991. 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate