O nouă ediție a manifestării cultural-științifice naționale, cu participare internațională – Simpozionul Național „PETRODAVA”

0

În perioada 26-28 iunie 2024 Complexul Muzeal Național Neamț organizează a V-a ediție a manifestării cultural-științifice naționale, cu participare internațională – Simpozionul Național „PETRODAVA”.

Evenimentul se va desfășura la Piatra-Neamț, în cadrul Muzeului de Artă și a Muzeului de Artă Eneolitică Cucuteni „Gheorghe Dumitroaia”.

Cele 100 de lucrări ale simpozionului prezintă o tematică variată și vor fi susținute în cadrul mai multor secțiuni, corespunzătoare domeniilor de activitate ale instituției organizatoare: științe naturale (geologie și biologie), arheologie, restaurare-conservare, artă și memorialistică.

La manifestare vor participa 170 de specialiști de la prestigioase instituții muzeale, universitare și academice din România, Republica Moldova, Germania, Norvegia, Ungaria și Țările de Jos.

În cadrul evenimentului vor fi lansate ultimul număr al anuarului „Memoria Antiquitatis”, volumul „The Bronze Age in Eastern Europe. Multidisciplinary approaches” (editat de Vasile Diaconu și Alexandru Gafincu), precum și monografia „Comunități preistorice, antice și medievale de pe cursul mijlociu al Siretului. Așezările de la Filipești și Aldești. Cercetările arheologice din anii 1960-1962” (avându-i ca autori pe Vasile Ursachi, George-Dan Hânceanu, Vasile Diaconu și Andrei Baltag).

Totodată, pe durata desfășurării simpozionului, invitații vor avea ocazia să viziteze expozițiile permanente și temporare din cadrul unităților Complexului Muzeal Național Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate