Nervos tare: a distrus oglinda unei autospeciale apoi a provocat scandal în gară. N-o fi dormit bine? (NEAMȚ)

0

În ziua de 19 decembrie a.c., în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, la data de 19 decembrie a.c., în jurul orei 09:30, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Roman ar fi lovit oglinda unei autospeciale, provocând distrugeri.

În aceeași dimineață în jurul orei 08:30, bărbatul în cauză ar fi provocat scandal în gara din municipiul Roman, fiind condus la sediul unității de poliție, pentru aplicarea de măsuri contravenționale.

Urmare a administrării materialului probator, față de persoana în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Totodată, bărbatul de 37 de ani a fost sancționat contravențional în baza Legii 61 din 1991, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate