NEAMȚ: Și-a bătut soția și copilul. S-a propus arestul preventiv

0

La data de 4 septembrie, în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, din localitatea Costișa, a fost victima unei agresiuni fizice.

Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 45 de ani, din Costișa, ar fi exercitat acte de violență asupra soției sale, de 38 de ani, precum și a fiului său, în vârstă de 21 de ani.

În aceste condiții, existând o stare de temere și un risc asupra vieții și integrității victimelor, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva acestuia.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.

În cursul acestei zile, bărbatul urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate