NEAMȚ: Din nou, accident MORTAL – Un bărbat a decedat în urma impactului

0
Foto caracter ilustrativ

Un alt accident mortal s-a produs ieri, 25 noiembrie, în jurul orei 17.00, în satul Doina (comuna Girov).

Din primele informații, un bărbat în vârstă de 47 ani a fost surprins și accidentat mortal de către șoferul unui autoturism. Din nefericire, echipajele medicale nu au putut decât să constate decesul victimei.

UPDATE IPJ Neamț:

La data de 25 noiembrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au intervenit la un accident rutier produs pe DJ 156 A, soldat cu decesul unei persoane. Din primele cercetări a reieşit că, în timp ce un bărbat de 32 de ani, din Pângăraţi, conducea un autoturism pe DJ 156 A, în localitatea Girov, a surprins şi accidentat un bărbat de 47 de ani, care s-ar fi deplasat pe partea dreaptă a sensului de mers Girov-Roznov.

La fața locului a intervenit și un echipaj medical, care după efectuarea manevrelor de resuscitare, a declarat decesul bărbatului din Girov. Corpul acestuia a fost transportat la Serviciului de Medicină Legală Neamţ în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Condoleanțe familiei!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate