Misiunile de ordine publică din competența Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț în perioada 01.01.2023 – 30.09.2023

0

Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț funcționează după organigrama și statul de organizare intrate în vigoare la data de 15.12.2015 și reeditat la 15.08.2019 prin Ordinul Inspectorului General al Jandarmeriei Române nr. 254 din 05.08.2019. La data de 30.09.2023, Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț era încadrat în proporție de 80%.

          În perioada de referință, Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț a organizat și executat 6136 de misiuni specifice din competență, după cum urmează:

  • 256 misiuni de asigurare a ordinii publice, astfel:
  • 13 misiuni la manifestări de protest;
  • 103 misiuni la manifestări cultural artistice;
  • 70 misiuni la manifestări religioase;
  • 10 misiuni la manifestări comemorative;
  • 20 misiuni la manifestări promoționale;
  • 39 misiuni la manifestări sportive.

La manifestările publice la care efectivele unității noastre au executat misiuni de asigurare a ordinii publice au participat peste 280.000 de persoane, fiind aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, din care 16 avertismente și 24 de amenzi în valoare de 11.900 lei și a fost constatată o infracțiune.

Pe timpul executării misiunilor de asigurare a ordinii publice nu au fost înregistrate evenimente negative, precum tulburarea gravă a ordinii publice ori alte confruntări violente între participanţii la manifestările publice şi forţele de ordine.

  • 964 acțiuni de intervenție, după cum urmează:
  • 963 acțiuni de intervenție pe timpul misiunilor de menținere a ordinii publice (independent și în cooperare cu poliția), ca urmare a:
    • sesizării prin SNUAU 112: 746 situații;
    • sesizării directe/ telefonice: 211 situații;
    • sesizării din oficiu: 6 situații.
  • o acțiune de intervenție în situații de urgență, pentru căutarea și salvarea unor persoane aflate în dificultate în zona de competență.
  • 4296 misiuni de menținere a ordinii publice, dintre care 2582 independent (patrule de jandarmi în mediul urban/ rural, pe trasee turistice, în stațiuni montane/ balneare, în zona celor 15 unități de învățământ din responsabilitate și în zona obiectivelor din competență), respectiv 1714 misiuni în cooperare cu poliția.
  • 207 misiuni de cooperare și colaborare cu alte instituții, astfel:
  • 120 cu structuri ale M.A.I.;
  • 3 cu organele judecătorești;
  • 64 cu alte structuri (S.P.P., organele silvice și piscicole, Garda de Mediu, ITM, Administrațiile Ariilor Protejate);
  • 20 de acțiuni speciale în cooperare cu D.I.I.C.O.T., Serviciul Județean Anticorupție și I.P.J. Neamț.

          Totodată, în baza măsurilor stabilite la nivel național și teritorial, au fost desfășurate 115 acțiuni de prevenire a faptelor antisociale, pe diferite domenii, astfel:

  • pe timpul manifestărilor publice: 36 activități.
  • prevenirea delicvenței juvenile/ violența în școli: 49  activități.
  • prevenirea faptelor antisociale pe trasee turistice și în tabere școlare: 19 activități.
  • prevenirea violenței în sport: 11 activități.

În ceea ce privește segmentul de combatere a faptelor antisociale, în primele 9 luni din acest an, jandarmii nemțeni au întocmit acte de sesizare pentru 69 infracțiuni (20 independent și 49 în cooperare cu poliția) și au aplicat 1342 de sancțiuni contravenționale, din care 675 avertismente și 667 amenzi contravenționale în valoare totală de 320.731 lei, sub incidența următoarelor acte normative:

  • Legea nr. 60/ 1991 privind organizarea și desfăşurarea adunărilor publice (10 sancțiuni);
    • Legea nr. 61/ 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire social, a ordinii și liniștii publice (1155 sancțiuni);
    • Legea nr. 4/ 2008 privind prevenirea și combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor și a jocurilor sportive (8 sancțiuni);
    • Legea nr. 171/ 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice (8 sancțiuni principale și material lemnos ridicat în vederea confiscării în valoare de 1442 lei);
    • Alte acte normative din competență (56 sancțiuni).

Ca urmare a solicitărilor instanțelor de judecată efectivele unității au desfășurat activități de punere în aplicare a 618 mandate de aducere emise de organele de urmărire penală sau de instanța de judecată.

În perioada de referință, misiunile Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț au fost executate și cu sprijinul operativ al jandarmilor de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, iar în funcție de necesitățile operative specifice misiunilor de menținere a ordinii publice, aceștia au acționat și în sprijinul structurilor I.P.J. Neamț.

În perioada 01.01.2023 – 30.09.2023 efectivele I.J.J. Neamț au gestionat 49 de apeluri 112, în care a fost semnalată prezența ursului. Din totalul de 49 de intervenții la cere au participat efectivele de jandarmi s-a constituit echipa de intervenție în conformitate cu prevederile O.U.G nr. 81/ 2021 doar în 12 cazuri.

În funcție de localitatea în care a fost semnalată prezența ursului brun am constatat că ponderea cea mai mare a avut-o comuna Poiana Teiului:

  • com. Poiana Teiului: 11 intervenții;
  • com. Ceahlău: 8 intervenții;
  • oraș Bicaz: 7 intervenții;
  • com. Tarcău: 3 intervenții;
  • com. Grințieș: 4 intervenții;
  • com. Piatra Șoimului: 1 intrevenție;
  • com. Dămuc: 6 intervenție;
  • com. Gârcina: 1 intervenție;
  • com. Agapia: 2 intervenții;
  • loc. Fililoara: 1 intervenție;
  • loc. Doljesti: 5 interventii.

În comuna Poiana Teiului din totalul de 11 intervenții s-a constituit  echipa de intervenţie sub coordonarea primarului doar în 2 cazuri, în celelalte 9 cazuri ursul nu a mai fost văzut în zona semnalată prin apel 112.

În perioada 01.01.2023 – 30.09.2023 efectivele I.J.J. Neamț au gestionat 8 de apeluri 112, în care a fost semnalată prezența zimbrilor.

  • com. Grumăzești: 3 intervenții;
  • com. Pipirig: 2 intervenții
  • com. Agapia: 1 intervenție;
  • com. Gîrcina: 1 intervenție;
  • com. Petricani:  1 intervenție;

Efectivele de jandarmi au procedat la îndepărtarea zimbrilor în extravilanul localităților.

La nivelul județului Neamț au fost puse în aplicare măsurile dispuse de conducerea Ministerului Afacerilor Interne pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului și asigurarea climatului de ordine publică pe timpul sezonului estival, independent și în cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu.

Această perioadă a fost marcată de o situație operativă particulară atât din perspectiva dinamicii populației la manifestările cu public numeros cât și din perspectiva numărului ridicat de turiști pe raza județului Neamț, în special în zonele montane/ turistice și de agrement, acolo unde au fost intensificate activitățile de patrulare pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale prin grija jandarmilor din cadrul structurilor montane și balneare.

Majoritatea greutăților și disfuncționalităților cu care ne-am confruntatțin de insuficiența personalului care a fost contracarată prin eforturi suplimentare concretizate în acumularea unui număr mare de ore suplimentare.

În perioada imediat următoare vom acorda o atenție sporită managementului calității în toate domeniile de activitate al unității, contribuind într-o manieră integrată la asigurarea unui climat adecvat de ordine și siguranță publică.

          Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate