Misiune asistenţă persoană în municipiul Piatra Neamţ (22.03.2011)
La ora 17.39, Detaşamentul de Pompieri Piatra Neamţ a fost alertat şi a intervenit cu un ofiţer, 9 subofiţeri, autospeciala de intervenţie şi salvare de la înălţime, autospeciala de descarcerare şi echipajul SMURD pentru a acorda asistenţă unei persoane (Daniela N., 39 de ani), domiciliată pe Bulevardul Dacia din municipiul Piatra Neamţ.
Proprietara s-a blocat în locuinţă şi, pe fondul unor afecţiuni psihiatrice, a început să arunce diverse bunuri casnice din balconul apartamentului situat la etajul 5 al imobilului. Obiectele aruncate în stradă puneau în pericol viaţa trecătorilor din zonă. Pompierii militari au amplasat autoscara în apropierea balconului, pentru a-i distrage atenţia, şi au deblocat uşa de acces în locuinţă, în prezenţa părinţilor şi a organelor de poliţie. Proprietara a fost preluată de echipajul SMURD care, după ce i-a evaluat funcţiile vitale, a transportat-o la Spitalul Judeţean Neamţ pentru a primi asistenţă medicală de specialitate.
Stiri Neamt