Minore prinse la furat de portofele

2

Sâmbătă, 16 ianuarie a.c., în jurul orei 16.00, jandarmii de la Detaşamentul 4 Roman, care executau misiunea de patrulare pe raza municipiului Roman, au prins în flagrant, pe strada Oituz, două persoane minore de sex feminin, cu vârsta de 12 ani, care au sustras de la un bărbat un portofel în care erau bani şi documente.aÎn cauză au fost întocmite acte de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, bunul sustras a fost recuperat și predat victimei iar minorele au fost conduse la sediul poliţiei municipiului Roman pentru continuarea cercetărilor.
Înainte cu doar două zile de acest eveniment, alte cinci fete minore, cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani, au fost prinse în flagrant tot de jandarmii romaşcani în acelaşi loc şi tot în jurul orei 16.00 în timp ce sustrăgeanu un portofel.
Jandarmeria Neamţ recomandă încă o dată cetăţenilor să dea dovadă de responsabilitate şi promptitudine în cazul în care sesizează comiterea unor astfel de fapte şi îi sfătuieşte să fie mult mai atenţi în spaţiul public atât la bagajele pe care le transportă cât şi la bunurile pe care le poartă asupra lor.
În cazul în care sunteţi victime ale unor astfel de infracţiuni, încercaţi să reţineţi cât mai multe semnalmente ale autorului şi sesizaţi de îndată oamenii legii prin apelul unic de urgenţă 112.

sursa:IJJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. FLORIN spune

    Este o explozie infractiuni grave si foarte grave produse de minori(tigani) viitori criminali care stiu ca nimeni nu poate sa le faca NIMIC.

    Acest stat criminal si mafiot cu un parlament format numai din interlopi si borfasi au adoptat legi care sunt un atac direct si criminal prin consecintele lor la siguranta cetatenilor si viitorul acestei natii.

    Satele din Romania clocaie de bande de tigani minori care jefuiesc si tilharesc batrinii iar Politia nu poate sa le faca NIMIC.

    Nu-i nimic,in 20 de ani aceste pepiniere de criminali vor invada orasele din Romania insa atunci va fi prea tirziu.

    Ce este absolut strigator la cer este ca acesti tilhari primesc ajutoare sociale care depasesc si salariul minim pe economie…….

    Daca nu iesim in strada suntem terminati.

    1. Lolita spune

      Io sint in strada demult dar terminta inca nu. Astept dupa virsta care o am sa vad ce experimentat ma termina.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate