Microbiștii pietreni vor putea urmări în aer liber meciurile României la Euro 2016
În cadrul unei conferințe de presă de joi, 19 mai, primarul Dragoș Chitic a adus o veste bună microbiștilor pietreni care așteaptă cu sufletul la gură începerea campionatului european de fotbal. Aceștia vor putea urmări în aer liber, pe platoul Curții Domnești meciurile din grupe ale României cu Franța, Elveția și Albania de pe 10, 15, respectiv 19 iunie. Pentru aceasta era nevoie de o licență UEFA care a fost acordată primăriei municipiului Piatra-Neamț.
„Am primit o licență pentru un eveniment pe care îl propunem pentru pietreni, și anume posibilitatea de a viziona meciurile echipei naționale de fotbal de la campionatul european din Franța, în aer liber, pe platoul de la Curtea Domnească. Aveam nevoie de această licență UEFA. Vorbim despre meciurile din grupe, mai ales că pe 10 iunie avem șansă să jucăm meciul inaugural al campionatului european de fotbal, meciul cu țara gazdă, Franța.”, a declarat primarul Dragoș Chitic.
Daca pina atunci nu ne vor exclude de la turneul final cum au facut cu Eurovisionul
Ok. Dar mai întâi vrem să aflăm. rezultatul de la alegeri din 5 iunie!