Mașină răsturnată, repusă pe roți și introdusă într-o curte FĂRĂ acordul proprietarului/Două persoane rănite (NEAMȚ-IMAGINI)

0

La data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în afara localității Bicaz-Chei.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, în timp ce un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Bicaz, ar fi condus un autoturism pe DN 12C din direcția Bicaz-Chei spre Bicazu Ardelean, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare intrând în coliziune cu gardurile a două imobile, după care s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.

După producerea accidentului s-ar fi intervenit asupra locului faptei, autoturismul fiind repus pe roți și introdus în curtea unui imobil, fără acordul proprietarului imobilului.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și unui alt pasager în vârstă de 18 ani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia și violare de domiciliu, a transmis Inspector Ramona Ciofu-IPJ Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate